PSD Gorj nu crede în Electra, PDL dă ca sigură înfiinţarea acesteia

Electra, compania care va îngloba SNLO şi complexurile energetice, va fi din ianuarie locul de muncă a zeci de mii de gorjeni. Tocmai de aceea ziarul Pandurul a luat pulsul politicienilor de la putere şi din opoziţie, pentru a vedea cine mai crede în înfiinţarea Electra. Concluzia e una singură, liderii PSD nu cred că noua companie va fi înfiinţată, cei de la PDL spun că au fost înlăturate aproape toate piedicile. Liberalii nu au răspuns la telefon.

Deputatul PSD de Gorj, Vasile Popeangă, nu crede că Electra va fi înfiinţată. „Am avut astăzi o discuţie cu domnul Iulian Iancu (n.r.: parlamentar PSD) şi se pare că e o directivă a Uniunii Europene care s-ar părea că nu dă voie la înfiinţarea companiei respective. Se analizează treaba şi în maxim două săptămâni o să venim cu precizările acestea. Este posibil să nu se mai înfiinţeze deloc, dar nu putem spune un punct de vedere pentru că s-ar putea să primească o derogare, e în studiu această directivă”, a declarat ieri Vasile Popeangă.

Deşi este parlamentar într-un colegiu cu activitate minieră şi energetică, iar despre Electra se vorbeşte de mai bine de un an, Vasile Popeangă încă nu ştie dacă reorganizarea sistemului energetic este bună. „Eu nu sunt specialist în producerea energiei, aşa că îmi voi spune punctul de vedere după ce studiez materialele făcute de specialişti. Mai mult nu pot spune pentru că nu am participat la acel simpozion organizat de SNLO ca să ştiu avantajele şi dezavantajele înfiinţări acestei companii. Dacă eram invitat poate îmi făceam o părere”, a precizat Vasile Popeangă.

Ciurel: „Şanse 70% să nu se înfiinţeze”

Fostul director al Complexului Energetic (CE) Rovinari, Laurenţiu Ciurel, nu crede că Electra va fi înfiinţată în 2010. „Părerea mea este că nu se va înfiinţa Electra până la sfârşitul anului, sunt şanse 70% să nu se înfiinţeze. Este de neconceput ca la două săptămâni înainte de înfiinţarea oficială să nu fie încă un răspuns de la Oficiul Concurenţei. Oricât ar fi presiuni politice se pare că nu o să cedeze. Mai mult sunt absolut convins că există mari probleme cu Comisia Europeană. Indicele de concentrare este foarte mare, practic înseamnă încetarea totală a concurenţei şi monopol. O altă problemă o reprezintă dispariţia Hidroelectrica, aceasta nu va mai exista ca şi companie şi foarte multe contracte cu dedicaţie cu energie electrică ieftină sunt de la Hidroelectrica şi s-ar pierde aceste contracte”, a declarat Laurenţiu Ciurel.

Ciurel îşi menţine punctul de vedere cum că Electra nu trebuie să se înfiinţeze. „Nimeni din Gorj nu avea de câştigat de pe urma înfiinţării acestei companii, nici SNLO şi nici energeticienii. Nu ar fi bine pentru noi să se înfiinţeze, pentru că ar dispărea de pe harta industrială a Gorjului trei companii mari. Nu văd cum într-o perioadă de criză te apuci să reorganizezi”, a spus acesta.

Manţog şi Militaru îi contrazic pe pesedişti

Directorul economic al Complexului Energetic (CE) Turceni, democrat liberalul Ionel Manţog, nu crede că înfiinţarea companiei Electra va fi amânată. „Eu cred în continuare că se va înfiinţa Electra până la sfârşitul acestui an. Din multitudinea de probleme care au existat sau le-au creat unii intenţionat, şi ministerul, şi guvernul în ansamblu, şi noi organizaţia locală a PDL cât am putut am contribuit la rezolvarea acestor probleme. Mai e o mică problemă, respectiv raportul noii societăţi Electra cu Fondul Proprietatea. Este o problemă de ordin juridic pe care nu o mai cunosc foarte bine ca stadiu de realizare şi a cărei soluţie întâmpină greutăţi la nivelul departamentelor de specialitate existente”, a spus Ionel Manţog.

Deputatul PDL, Severus Militaru, cunoaşte însă stadiul acestui proiect şi dă garanţia că se va înfiinţa în 2010 Electra. „Da, cred cu tărie faptul că Electra se va înfiinţa până la sfârşitul anului. În maxim o săptămână problemele dintre ministerul de resort şi Fondul Proprietatea se vor rezolva. AGA entităţilor energetice se va întruni atunci şi vor hotărî exact înfiinţarea Electra şi din acel moment lucrurile vor intra pe un drum fără întoarcere” , a spus Militaru.

Senatorul Ion Ruşeţ nu a răspuns la telefon pentru a prezenta un punct de vedere.

Toni Greblă: „Guvernul României este incapabil”

Senatorul PSD Toni Mihail Greblă vrea ca Electra să ia fiinţă, însă spune că este departe de a fi finalizat acest proiect. „Eu constat că Guvernul României este incapabil să ducă la bun sfârşit o măsură pe care şi-a propus-o. Nimic din ce şi-a propus nu i-a reuşit. Aştept să văd dacă măcar reorganizarea sistemului energetic poate să o realizeze. Sistemul energetic este prost organizat în prezent şi el necesită o reorganizare substanţială pentru a constitui entităţi energetice puternice. Entităţile mici vor trebui închise sau înghiţite de entităţile mari”, a spus Toni Mihail Greblă.

Ion Călinoiu vrea dezbatere publică

Preşedintele Consiliului Judeţean (GJ) Gorj, Ion Călinoiu nu a vrut să-şi spună punctul de vedere pe motiv că nu cunoaşte avantajele şi dezavantajele acestui proiect. „Nu pot să vă dau un răspuns deoarece nu am avut niciun fel de comunicare şi colaborare cu cei ce se ocupă de organizarea, înfiinţarea şi funcţionarea acestei unităţi extrem de importante pentru economia judeţului Gorj. Din păcate administraţiile locale sunt ignorate, era foarte firesc să se fi făcut o dezbatere la nivelul judeţului pe tema înfiinţării acestei companii. Un proiect de asemenea anvergură nu se realizează cu părerea unuia sau a altuia, se realizează cu o expertiză de specialişti care să conducă la susţinerea a marii majorităţi implicată în aria de desfăşurare a proiectului”, a precizat Ion Călinoiu.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: