Ruşeţ şi Vlaicu îşi dispută funcţii care nu există

Filialele PDL şi UNPR din Gorj au negociat pentru posturi din Electra, chiar dacă există riscul ca această companie să nu se înfiinţeze anul acesta. Preşedintele interimar al PDL Gorj, Ion Ruşeţ, susţine că posturile din Electra vor fi negociate la Bucureşti. Pentru că înfiinţarea Electra ar putea să întârzie, uneperiştii au şi variante de rezervă.

Marius Vlaicu doreşte pentru UNPR Gorj conducerea unei sucursale din viitoarea societate Electra. Ion Ruşeţ crede că pretenţiile uneperiştilor sunt exagerate şi că el nu poate promite posturi în Electra, deoarece acestea ţin de competenţa şefilor de la Bucureşti. Ruşeţ a declarat ieri pentru Radio Infinit că premierul Boc va aviza personal numirile din Electra: „Nu este de competenţa noastră să negociem posturi, este competenţa ministerului de resort. Au cerut postul de director al Hidroelectrica sau conducerea unei sucursale din Electra. Conducerea Electra va fi numită cu avizul primului ministru, sunt negocieri care depăşesc judeţul Gorj”.

Electra va putea fi înfiinţată anul acesta doar dacă mâine, în şedinţă de guvern, va fi luat în discuţie un act normativ care să reglementeze solicitarea Fondului Proprietatea de a primi un pachet mai mare de acţiuni.

„Pretenţiile celor de la UNPR sunt exagerate”

Ion Ruşeţ a declarat că cei de la UNPR au avut şi solicitări pentru eventualitatea că nu va fi constituită Electra. „Au cerut un post de adjunct la SNLO, unul la CE Turceni şi unul la CE Rovinari. M-a deranjat cum au venit la negocieri, că au stabilit anterior nişte lucruri şi trebuie să le respectăm. Eu nu ştiu ce au stabilit anterior, dar cred că o astfel de abordare este o lipsă de respect în parteneriatul pe care vrem să îl încheiem. Cum ar fi să ceară şi UDMR la fel, că au şi ei filială în judeţ?”, a spus Ruşeţ la Radio Infinit.

În replică, Marius Vlaicu a spus că pretenţiile UNPR sunt de bun simţ: „Noi dorim protocol de colaborare pe termen lung, avem specialişti pe domeniile de minerit, un post de director adjunct la SNLO, unul la CE Rovinari şi unul la CE Turceni sunt cerinţe de bun simţ. Nu am cerut postul de numărul 1”.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: