Puşcărie pentru traficanţii de cocaină din Bîlteni

Cei doi tineri arestaţi în luna februarie pentru că au adus ilegal cocaină la Bîlteni din Italia, unul dintre ei fiind de origine albaneză, au fost condamnaţi de judecătorii gorjeni la închisoare cu executare. Verdictul nu este definitiv, dar îi ţine pe aceştia în spatele gratiilor, aşa cum s-a întâmplat de la prinderea lor în flagrant şi până acum.

Nicolae Păsărin, zis Bărbărie, şi albanezul Klodjan Sinani, fost Nika, aveau planuri mari pentru „afacerea” lor cu droguri, numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, iar marfa lor nu a mai ajuns prin cluburi, aşa cum sperau aceştia. În faţa instanţei de judecată, ambii au pledat „vinovat” şi au regretat faptele, legea prevăzând pedepse mai blânde pentru inculpaţii cu o astfel de atitudine.

Amândoi au fost găsiţi vinovaţi de comiterea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi introducerea în ţară de droguri de mare risc. Păsărin a primit 6 ani cu executare, iar amicul său care îi făcuse lipeala cu mafia albaneză din Italia s-a ales cu 6 ani şi 3 luni de puşcărie. Ambii sunt în spatele gratiilor din 27 februarie, din momentul prinderii lor în flagrant, sentinţa de acum a instanţei obligându-i şi la plata a câte 4000 de lei cheltuieli judiciare către statul român. Judecătorii au mai dispus şi confiscarea celor circa 30 de grame de cocaină găsite asupra lor, verdictul instanţei nefiind unul definitiv.

Vizualizări: 859

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: