Răducan: Sper să găsim soluţii într-o săptămână

Preşedintele CS Pandurii, Narcis Răducan, a declarat că speră ca problemele financiare ale echipei să fie soluţionate într-o săptămână, maxim două. Răducan spune că are întâlniri zilnice cu acţionarii şi că locul din clasament al echipe, 3, îi responsabilizează. “Zic că rezolvările sunt în mijlocul nostru, trebuie doar să le vedem. Cert este faptul că acţionarii au conştientizat şi sunt preocupaţi să găsească soluţii. Avem întâlniri aproape zilnice. Sper ca în următoarele zile, o săptămână, două maxim, să găsim soluţiile necesare. Sunt mai multe idei”, a declarat Răducan. Narcis Răducan a declarat, săptămâna trecută, că îşi va da demisia dacă acţionarii clubului nu vor găsi soluţii pentru problemele financiare. CS Pandurii are mari probleme economice după ce a pierdut principalul finanţator, CE Oltenia. (A.P.)

Vizualizări: 407

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: