Mi-a venit ideea să scriu acest text după ce am văzut un videoclip ajuns viral pe internet: o vulpe de la Cernobâl se apropie fără frică de o echipă de filmare venită cu maşina să facă un reportaj la 29 de ani de la accident. Foarte probabil, era prima oară când vulpea respectivă vedea oameni, de acolo şi lipsa de circumspecţie. Curioasă, deci, dar deloc speriată, vulpea vine la 1-2 metri de cei trei oameni şi se uită în sus la ei. Oamenii îi aruncă ce au: o bucată de bacon şi patru felii de pâine. Cu experienţa anilor de readaptare la mediul lipsit de oameni în spate, vulpea face ceva incredibil: un senviş. Şi nu orice fel de senviş, ci unul cu patru felii de pâine suprapuse, plus bucata de şuncă. Cu turnul de mâncare introdus grijuliu în bot, vulpea se întoarce în pădurea din care a ieşit.

Remarcabilele lucruri pe care le-au învăţat animalele din Cernobâl (în special cele ex-domestice, pentru că să zicem că acelea sălbatice ştiau deja cum să-şi poarte singure de grijă) demonstrează că apărătorii fanatici ai mediului care propovăduiesc autodistrugerea omenirii ca pe un eveniment fericit, care va elibera planeta de tirania omului, poate nu sunt chiar atât de deplasaţi. Într-adevăr, la 30 de ani de la accidentul nuclear care a făcut ca în întreaga regiune să nu mai existe picior de om, Cernobâlul a devenit un rai al naturii, fie că prin natură înţelegem plantele care au pus stăpânire pe betoane sau multitudinea de animale care îşi fac de cap în pădurea ce a acoperit ruinele fostului oraş. În zonă au fost găsite specii remarcabile, despre care nu se ştia nici măcar că pot să trăiască în zona Ucrainei, inclusiv 40 de specii care pe restul Terrei sunt pe cale de dispariţie sau chiar dispărute deja. Iată, deci, ironia dulce-amăruie a sorţii: un accident care a făcut existenţa omului imposibilă a deschis uşa către un adevărat sanctuar al vieţii non-umane.

Vă veţi întreba, desigur, cum supravieţuiesc animalele într-o zonă în care oamenii ar fi dat colţul de mult. Ei bine, răspunsul este unul singur: evoluţie. Teoretic, orice mamifer (inclusiv omul) este la fel de vulnerabil la radiaţii. Dar, lăsate singure cu un nivel de radiaţii echivalent al 400 de Hiroşime, animalele au evoluat în aşa fel încât să suporte acest iad teoretic. Există inclusiv specii care erau hermafrodite până în anii ’90, dar care au început să se înmulţească clasic, prin sex, pentru că acest tip de reproducere le-a ajutat să dezvolte gene rezistente la radiaţii. Una peste alta, dezastrul uman urmat de un triumf animal de la Cernobâl pare să ne confirme ceea ce George Carlin spunea de mult, chiar cu câţiva ani înainte să moară: ”Încetaţi să mai încercaţi să SALVAŢI PLANETA. Planeta nu are nici pe dracu, iar viaţa pe Pământ nu o să dispară niciodată. Noi, însă, da.”