Rămâne cu pedeapsa de 12 ani de închisoare

Curtea de Apel Craiova a menținut marți sentința dată în primăvară de Tribunalul Gorj într-un dosar de tentativă de omor. Marius Octavian Bujor, zis Maricioi, care și-a schimbat numele în Marius Octavian Lela, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, ca urmare a unui scandal care a avut loc în vara anului trecut, la Târgu Jiu, în față la Globstar. Sentința este definitivă.

Tânărul care atunci avea 29 de ani a agresat un bărbat de 39 de ani din Târgu Jiu. În urma bătăii primite, victima a fost dusă la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, rănile suferite impunând internarea. Pentru că starea victimei s-a agravat, poliţiştii au schimbat încadrarea juridică în tentativă de omor.

Bujor a mai primit două pedepse de câte un an pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. După contopirea pedepselor, Bujor trebuie să execute 12 ani și opt luni de închisoare, la care se adaugă 632 de zile dintr-o pedeapsă anterioară, când a fost eliberat condiționat.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, “în dimineaţa zilei de 7 iulie 2018, în jurul orei 4.00, în timp ce se afla în localul Globstar din Târgu Jiu, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit persoanei vătămate B.M.C., în zone vitale, producându-i leziuni care, potrivit concluziilor preliminare ale Serviciului de Medicină Legală Gorj, necesită pentru vindecare 16 – 18 zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei”. (A.A.)

Vizualizări: 3,436

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: