Rânca, moşia primarilor din Baia de Fier şi Novaci

Primarii de la Novaci si Baia de Fier refuză să vorbească despre problemele care nu se mai rezolvă de câţiva ani! Şi vorbim aici de stabilirea graniţei dintre cele două localităţi. Ieri a avut loc o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean, însă primarii din cele două localităţi se comportă ca şi cum ar fi moşiile lor. Atât Constantin Mihuţescu, dar şi Pantelimon Todea au refuzat să le dea explicaţii celor care i-au ales, fugind de presă.

În staţiunea montană Rânca trebuie rezolvate în momentul de faţă 3 probleme, recepţia telescaunului, încheierea lucrărilor la sistemul apă-canal şi promovarea staţiunii Rânca, prin legiferarea acesteia, respectiv stabilirea graniţei dintre cele două localităţi, proces care durează de ani buni şi care se pare că nu are finalitate.

 Pentru a fi rezolvate aceste probleme, preşedintele Consiliului Judeţean s-a întâlnit cu cei doi primari pentru a găsi soluţii, soluţii pe care le aşteaptă toată lumea. Primarii consideră însă că cei care i-au ales nu trebuie să ştie ce s-a discutat, motiv pentru care nu fac altceva decât să fugă de întrebările presei. “Nu ştiu despre vorbiţi, nu am vorbit despre staţiunea Rânca, am vorbit despre problemele localităţii. La Rânca problema o va rezolva justiţia“, a declarat Constantin Mihuţescu, primarul localităţii Baia de Fier.

PROMISIUNI

“În privinţa telescaunului, luni ne vom întâlni cu reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării, pentru că şi ei sunt beneficiari, în privinţa sistemului apă-canal va fi o discuţie cu constructorul pentru finalizarea lucrărilor până la sfârşitul acestui an, iar în privinţa hotarului OCPI va face toate demersurile. Oricum telescaunul vă asigur că la iarnă la funcţiona”.

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: