Răpus de gripă la doar 43 de ani

Un pacient în vârstă de 43 de ani, cu diagnostic de gripă confirmat de analizele de laborator, a decedat la Spitalul Judeţean Sibiu. Medicii precizează că pacientul a fost internat în data de 12 ianuarie, fiind diagnosticat cu gripă.

”Vă informăm că pacientul în vârstă de 43 de ani pentru care analizele de laborator la Institutul Cantacuzino au confirmat prezenţa virusului gripal şi care a fost internat în carul Secţiei Clinice ATI a SCJU Sibiu a decedat. Decesul a avut loc în data de 26 ianuarie, în urma unui stop cardio-respirator neresuscitabil”, anunţă unitatea medicală.

Acesta ar fi al patrulea deces provocat de gripă, după ce săptămâna trecută Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) anunţa 3 decese provocate de gripă, în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Hunedoara.

”Evoluţia sa a fost una defavorabilă, pacientul fiind ventilat mecanic. Starea sa s-a agravat, prezentând insuficienţă multiplă de organe şi sisteme care au cauzat stopul cardio-respirator”, menţionează reprezentanţii spitalului din Sibiu.

Gripa din România nu are legătură cu cea care face deja ragavii în China și care a speriat o lume întreagă.

Vizualizări: 5,524

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: