„Reglări de conturi” la Pandurii

O serie de „reglări de conturi” între membrii asociaţi de la Pandurii ar fi dus la îndepărtarea lui Marin Condescu de la club, susţine primarul Marcel Romanescu. Fostul preşedinte al pandurilor din perioada 2003 – 2013 a demisionat de la club, în ianuarie 2014, pentru a nu afecta imaginea echipei, fiindu-i intentat un proces ce a durat câţiva ani.

Primarul Marcel Romanescu consideră că fostul preşedinte al pandurilor, Marin Condescu, a fost eliminat de la conducerea clubului în urma unor „reglări de conturi”. Edilul a vorbit recent  de astfel de „reglări de conturi” cu toate că a fost public faptul că fostul preşedinte Condescu a demisionat de la Pandurii la începutul lui ianuarie 2014. Este adevărat că la îndepărtarea sa se lucra încă din 2013, prin diverse plângeri penale care s-au dovedit ulterior nefondate, dar procesele intentate au durat câţiva ani, iar până când fostul preşedinte şi-a demonstrat nevinovăţia, clubul Pandurii fusese deja băgat în insolvenţă de membri asociaţi.

Primarul Marcel Romanescu a recunoscut, la Accent Tv, meritele lui Marin Condescu la titlul de vicecampioană câştigat de Pandurii în sezonul 2012 – 2013 şi la calificarea în grupele Europa League din 2013. „În momentul în care domnul Condescu a dispărut de la Pandurii, a dispărut în urma unor reglări de conturi între ei, că nu s-au mai înţeles. Şi-au reglat conturile între asociaţi, asta este situaţia. Fără să îi iau anumite merite lui Marin Condescu, că a putut să coaguleze toate aceste forţe, CEO, Primăria Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean”, a spus edilul care demonstrează că nu este la curent cu faptul că, între asociaţi, nu se afla în acea perioadă Consiliul Judeţean Gorj, care a reintrat în 2014 în asocierea de la Pandurii, după ce fusese membru asociat iniţial dar se retrăsese, şi a reintrat după demisia lui Marin Condescu.

Conducerea politică a clubului Pandurii din acea perioadă, în care foarte mulţi politicieni făceau parte din AGA şi Consiliul de Administraţie, a decis apoi numirea lui Eugen Pîrvulescu preşedinte, dar după o perioadă l-au mazilit şi pe acesta, acuzându-l de  blat la un meci cu Universitatea Cluj. Dacă acesta era dovedit Pandurii risca atunci să fie exclusă din campionat, dar, după o anchetaă a DNA, s-a dovedit a fi doar o invenţie, a aceloraşi asociaţi, pentru a-l îndepărta de la echipă. Sau tot o „reglare de conturi”, cum ar spune primarul Marcel Romanescu, despre astfel de situaţii.

Galerie foto


Vizualizări: 1,304

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: