Ritmul infernal i-a obosit pe panduri

Neobişnuiţi să joace pentru o perioadă atât de lungă din 3 în 3 zile, pandurii acuză o stare de oboseală. Oamenii lui Pustai sunt prinşi mai mereu pe drumuri, fie cu autocarul, fie cu avionul între partidele din Liga 1 şi Europa League.

Problema oboselii nu ar fi atât de serioasă dacă Pandurii ar avea rezerve pe măsura titularilor. Pustai a tras din nou un semnal de alarmă cu privire la jucătorii de rezervă din acest start de sezon care sunt departe de a se ridica la nivelul aşteptărilor.

Ritmul ridicat îi „omoară”

Pandurii sunt mai mereu pe drumuri. De când a început sezonul n-au avut niciun moment de respiro. De la Tallinn a venit meciul cu Braşov, apoi returul cu Levadia, deplasarea de la Ploieşti, meciul de la Cluj cu Hapoel Tel Aviv şi revenirea la Tg-Jiu pentru duelul cu Oţelul. În plus, Nicoară şi compania pleacă miercuri în Israel pentru returul cu Hapoel, iar vineri merg direct la Piatra Neamţ pentru meciul cu Ceahlăul. Un ritm infernal care i-a stors de vlagă pe gorjenii neobişnuiţi cu meciuri din 3 în 3 zile. „Oboseala începe să se simtă, suntem mereu pe drumuri, dar sper să ne refacem până joi şi să ne calificăm”, spune Nistor, jucător folosit ca titular în toate meciurile de Pustai. „E normal că se simte oboseala, jucătorii sunt conştienţi că trebuie să facă şi eforturi”, transmite şi preşedintele executiv, Eugen Pîrvulescu.

Rezerve fără vlagă

Pandurii are un prim 11 solid, dar şi rezerve care nu au adus niciun plus în minutele în care au fost introduşi pe teren. Practic doar la capitolul portari, gorjenii par să fie acoperiţi, Lazar şi Stanca reuşind meciuri excelente la Ploieşti, respectiv Cluj. Buleică e şi el o soluţie decentă în absenţa lui Nicoară, dar şi fostul jucător al celor de la U Cluj trebuie să mai progreseze la altruism şi relaţii de joc. În rest... multă neputinţă.

Cele mai mari dezamăgiri în acest start de sezon au fost Brata şi Lemnaru. Primul era numit de Condescu drept „pariul sezonului”, dar până acum a fost departe de orice aşteptări, având un mare 0 în dreptul realizărilor. Nici Lemnaru nu a reuşit să-l suplinească cu brio pe un Matulevicius care pare şi el afectat de ritmul ridicat de meciuri. Singura „rezervă” cu vlagă în acest start de sezon a fost spaniolul Sipo Bohale care a marcat un gol la Ploieşti după doar 8 minute pe gazon. „Era normal să apară şi o stare de oboseală, dar din păcate jucătorii care vin de pe bancă tot nu vin cu un plus, chiar dacă schimbăm şi sistemul, mergem pe viteză în benzi, tot nu am reuşit. Sperăm să schimbăm ceva, să jucăm în mai multe sisteme şi să băgăm şi alţi jucători pentru că o să mai urmeze meciuri din 3 în 3 zile”, avertizează Pustai.

„Ne-am mai diminuat din şanse, dar mergem la Tel Aviv să ne calificăm. S-a mai calificat şi Astra după 1-1 cu Nicosia, mai am o experienţă şi cu Gazul împotriva celor de la Mainz tot după un 1-1, să vedem”.

Cristi Pustai

Complimente între brazilieni

Cei doi brazilieni play-makeri de la Pandurii, respectiv Hapoel Tel Aviv, şi-au schimbat „vorbe dulci” la final. Eric al pandurilor nu ştia că Sasha e conaţional cu el, dar s-a lămurit de tehnica de lovire a balonului a decarului de la Hapoel după lovitura liberă executată magistral de acesta. Eric în schimb nu a prins un meci foarte bun şi s-a remarcat doar prin 2 şuturi de la distanţă, dar şi printr-un dribling superb şi o pasă genială pentru Matulevicius care a ajuns însă prea târziu la minge în duelul cu Amos. „Mi-a plăcut numărul 10 al lor (n.r. Sasha), cel care a dat gol, e brazilian? Parcă vorbea alte limbi... oricum un jucător foarte bun ca şi căpitanul lor de altfel (n.r. Shechter)”, a spus Eric după meciul cu Hapoel. „Golul marcat de noi e foarte important. Calificarea încă se joacă, au echipă bună, dar acum jucăm acasă şi asta e bine pentru noi. Pandurii are un atac bun, agresiv, încearcă mereu să înscrie, o echipă foarte bună. Eric e foarte bun, foarte tehnic”, a replicat şi Sasha, brazilianul adus pe 700 de mii de euro de Hapoel de la ŢSKA Sofia în această vară.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: