Românul Radu Hajdu

Un tânăr din România care lucrează la un centru de reciclare din Dublin a făcut într-o zi mai mult decât autorităţile într-un an pentru imaginea ţării noastre în străinătate. Radu Hajdu a găsit trei mii de euro într-un container şi i-a predat şefului. Compania de reciclare a contactat femeia care închiriase containerul, femeie care făcuse curăţenie într-o locuinţă în care murise tatăl său şi care nici nu îşi dăduse seama că aruncase banii ascunşi de acesta. Gestul românului de 30 de ani este însă subiect de ştiri şi a impresionat o ţară întreagă.

România din diaspora este la fel ca România din ţară, cu bune, cu rele, cu oameni obişnuiţi şi oameni excepţionali. Pentru că sunt departe de casă, au uneori mai mare nevoie de sprijinul autorităţilor, pe care de puţine ori îl primesc. Unii ar spune că aceşti oameni nu contribuie la bugetele din România şi nu ar trebui sprijiniţi, dar totuşi, fără miliardele de euro trimise de aceşti oameni în ţară în ultimii ani, sărăcia din ţară ar fi cumplită.

Un parlamentar român care reprezintă diaspora a elaborat un set de măsuri care să vină în sprijinul celor care trăiesc şi muncesc în străinătate. A fost ignorat de actuala putere, pentru că deputatul Aurelian Mihai, fost pepededist, este acum independent. Acum nouă zile, deputatul a intrat în greva foamei, în sediul parlamentului, pentru a atrage atenţia asupra problemelor diasporei româneşti. Nu numai că ministrul de Externe Titus Corlăţean l-a ignorat complet, dar şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a împins proiectul de lege al acestuia privind reducerea unor taxe consulare mult mai jos pe ordinea de zi, ca să nu-i vină rândul prea curând. Ieri, în a opta zi de grevă a foamei, parlamentarul a leşinat după o conferinţă de presă şi a fost luat de la parlament cu ambulanţa şi dus la un spital din Bucureşti. Greva foamei declarată de un parlamentar a trecut aproape neobservată, dar omul spune că este decis să continue. Ceva îmi spună că nici dacă ar ajunge la sacrificiul suprem, nu ar impresiona pe nimeni din actuala putere. Pentru că nu e de-al lor, problemele ridicate de el pur şi simplu nu contează. Indiferent câte milioane de români plecaţi ar avea nevoie să simtă că încă mai înseamnă ceva pentru România.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: