Romeo Chiriac, susţinut de UNPR la şefia AJOFM Gorj

Uniunea Naţională pentru Progresul României Gorj a decis deja pe cine susţine la şefia Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Deşi au existat zvonuri potrivit cărora Mihaela Moţa, actuala directoare de la AJOFM, ar avea susţinerea UNPR-ului, preşedintele formaţiunii politice spune că Moţa nu intră în socotelile lor. Astfel, potrivit lui Marius Vlaicu, cei doi posibili candidaţi sunt Laurenţiu Aninoiu, vicepreşedinte UNPR Gorj şi Romeo Chiriac, şeful Biroului de Formare Profesională din cadrul instituţiei.

Marius Vlaicu, preşedintele UNPR Gorj, spune că deocamdată sunt cei doi nominalizaţi Laurenţiu Aninoiu şi Romeo Chiriac însă înainte de expirarea termenului de înscriere în concurs, va rămâne doar un candidat ce va primi sprijinul politic al formaţiunii. Vlaicu a sugerat că acela va fi Chiriac. „O propunere a fost Laurenţiu Aninoiu, vicepreşedintele UNPR, iar cea de-a doua propunere votată a fost pentru un om care nu a făcut politică, un om cu expertiză, un om care a lucrat 15 ani în instituţie şi ştie care este rolul ei. Este vorba de inginerul Romeo Chiriac. Cu siguranţă vom oferi susţinerea noastră unui om care are expertiză”, a declarat preşedintele UNPR Gorj. Vlaicu a amintit şi de faptul că actuala directoare a agenţiei, Mihaela Moţa, a fost şi ea votată spre susţinere însă în cele din urmă au rămas doar cei doi candidaţi. „Chiar dacă au fost colegi care au propus-o, până la urmă au rămas doar cei doi. În ceea ce îl priveşte pe domnul Chiriac, nu este o condiţie să fie membrul nostru de partid ca să aibă susţinerea noastră”, a adăugat Marius Vlaicu.

PLANURI

Romeo Chiriac, şeful Biroului de Formare Profesională din cadrul AJOFM Gorj, spune că o să se prezinte în mod sigur la concurs şi că în cazul în care va avea succes primul lucru la care va umbla va fi la organizare. „Sper să schimbăm puţin lucrurile în cadrul instituţiei, să le redau colegilor mei plăcerea de a veni la serviciu. Ţin foarte mult la organizare şi la relaţia agenţiei cu cetăţeanul”.   

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: