Ca afacerist, Dinu Patriciu are oricând loc într-un top 10 al celor mai proști din România. Tocmai această vulnerabilitate mi-l face cumva simpatic. Să reușești nu doar să dai chix, ci să dai niște chixuri răsunătoare în absolut toate domeniile în care ai vrut să-ți demonstrezi talentul de biznisman, mi se pare o realizare care nu-i de colea. În 2010, Dinu Patriciu avea o avere estimată la 2 miliarde de euro. La sfârșitul lui 2012 mai rămăsese, zice-se, cu 250 de milioane. Se spune că pe milionari nu trebuie să-i întrebi niciodată cum au făcut primele zece sute de mii. Ei bine, pe Dinu Patriciu nu trebuie să-l întrebi nimic (bine, acum nici nu prea mai ai cum, poate doar la OTV cu spiritism). În primul rând pentru că Dinu Patriciu nu a început prin a face un milion. El a făcut un miliard din prima. I-a căzut în cap o pleașcă de petrol și s-a trezit, nici el nu știe prea bine cum, cu foarte mulți bani.

România e plină, de pildă, de câștigători de mari premii la loto. Milionari, unii dintre ei, dar nici unul afacerist. Cam așa și cu conul Dinu. Simpla prezență a averii în conturi (sau nici măcar în conturi, ci în terenuri și imobile) nu-l făcea vreun mare afacerist. Iar asta s-a demonstrat când a început să investească. Toate investițiile lui (indiferent că vorbim de media, pariuri sportive, retail, bănci și altele) au reprezentat maiestuoase fiascouri. Barba lui de om înțelept și apropierea de conducerea PNL (teoretic, liberalii sunt buni la investiții personale, nu?) păcălea pe undeva oamenii, așa cum o făcea și includerea sa în top 300 Capital (cei mai bogați români). Dar nu pentru mult timp. Toți cei care au lucrat cu Dinu pot să vă confirme că nasul lui pentru biznis e fără miros. La doar câțiva ani după ce trecea (în ziare, cel puțin) drept cel mai bogat român, Patriciu putea fi inclus deja în celălalt top (neoficial) – top 300 cei mai datori români.

Ca om, n-aș putea să vă spun prea multe despre conul Dinu. Ca mogul, însă, nu era dintre cei mai răi. Din contră, aș zice. Când ne-am lansat noi Kamikaze și mogulul rău Vântu a dat o directivă internă în care a cerut ca revista noastră să nu apară pe tarabele Acces Press (firma lui de distribuție care la acea vreme controla o treime din piață), Patriciu a reacționat onorabil fără să i-o ceară cineva: a anunțat că boicotează la rândul său în trustul său toate produsele Realitatea – Cațavencu (ale lui Vântu) până când interdicția îndreptată către Kamikaze nu încetează. Și chiar a funcționat amenințarea. Aproape. Cert este că omul a fost bine intenționat. De aceea, îi urez acum, după moarte, să aibă mai mult succes dincolo decât a avut aici, cel puțin pe final de ”mandat”: să-ți fie de bine, Dinu Patriciu!