Sacrificarea mieilor în pieţe, interzisă dacă plouă
Începând de mâine pe raza judeţului Gorj vor funcţiona patru centre de sacrificare a mieilor, precum şi un abator. Pe lângă locurile din Târgu Jiu, Novaci şi Motru unde s-a efectuat sacrificări şi anul trecut, în zilele premergătoare Sărbătorii Pascale ciobanii îşi vor putea vinde mieii şi la Rovinari, autorităţile solicitând autorizare după trei ani de sistare a activităţii. Deşi medicii veterinari sunt pregătiţi să facă expertiză chiar şi la câte 2000 de miei/zi, activitatea de sacrificare ar putea fi încurcată de vreme. Conducerea DSVSA Gorj anunţă că în caz de ploaie se va interzice tăierea mieilor în pieţe.
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj (DSVSA) a autorizat patru centre de sacrificare a mieilor pentru Paşte. Primăriile de care aparţin aceste centre au primit notificări în vederea asigurării condiţiilor minimale. Potrivit conducerii DSVSA Gorj, activitatea de sacrificare a mieilor va începe de mâine şi se va încheia sâmbătă. „La nivelul judeţului Gorj se vor putea sacrifica miei în locaţiile special amenajate la Târgu Jiu, Rovinari, Novaci şi Motru. Dacă anul trecut am avut doar trei centre, de data aceasta am primit solicitare de autorizare şi de la Primăria Rovinari. La acestea se adaugă abatorul de la Drăguţeşti. Ne aşteptăm ca în primele zile, marţi şi miercuri, să fie făcute sacrificări în piaţa Litovoi din Târgu Jiu. De regulă, în centrele de la Novaci, Rovinari şi Motru, sacrificările se fac doar în două-trei zile, în general joi şi vineri”, a declarat Ion Iliuţă, directorul DSVSA Gorj. Medicii sanitar-veterinari estimează că cei mai mulţi miei vor fi tăiaţi în târgul Litovoi. „Anul trecut, în târgul Litovoi s-au sacrificat cam 3.000 de miei, iar la Motru şi Novaci câte 250 de miei în fiecare piaţă. Ne aşteptăm ca cel puţin 10.000 de miei să fie sacrificaţi la nivelul judeţului, în pieţe, gospodării şi în abator”, a mai precizat Ion Iliuţă. Deşi medicii veterinari sunt pregătiţi să facă expertiză chiar şi la câte 2000 de miei/zi, directorul Iliuţă spune că activitatea va fi sistată în caz de ploaie. „Sperăm ca vremea să fie frumoasă şi ciobanii să-şi poată vinde mieii. Dacă va ploua vom sista activitatea de sacrificare pentru că se contaminează carnea, întrucât apa va curge pe piele”, a declarat Ion Iliuţă.
Vizualizări: 165
Distribuie Trimite pe WhatsApp