Salarii diminuate şi profit din provizioane la Minprest

Nu numai profitul de la Complexul Energetic Oltenia a fost pus sub semnul întrebării, ci şi cel de la Minprest Rovinari. Potrivit unei declaraţii a directorului Minprest, Gabriel Giorgi, în urma unui control la unitate s-a constat un prejudiciu ce anula profitul înregistrat de companie. În final, compania are profit ce vine dintr-o rezervă a firmei din 2008.

În anul 2011, Minprest Rovinari a avut un profit de 1.933.053 de lei, potrivit Ministerului de Finanţe. Şi anul acesta Minprest înregistrase un profit de circa 100.000 de lei, dar din pricina unui prejudiciu constatat de auditul intern al firmei, Minprest a rămas pe minus. 

„La finalul anului am înregistrat un profit 104 mii lei, după o lună de zile am constatat că suntem cu vreo 200 de mii sub 0. Norocul nostru a fost că am avut constituite nişte provizioane la nivelul anului 2008, când s-a început programul de restructurare, de 500 de mii de lei şi aşa am rămas pe un profit de 200 de mii, pentru că altfel eram pe pierdere“, a declarat Gabriel Giorgi la TV Sud.

Neregulile constatate se referă la deconturi de deplasare pentru persoane care se aflau şi în concediu medical sau persoane care erau pontate în condica de prezenţă dar erau în delegaţie. „Nereguli mărunte, dar multe“, a declarat Giorgi care a adăugat că de la numirea sa în funcţia de director 70% din timp s-a ocupat de identificarea neregulilor.

De asemenea, Giorgi a mai spus că au fost diminuate salariile unor persoane de la TESA, de la 1400 la 1200 de lei pe motiv că nu-şi aduc aportul în dezvoltarea companiei.

ORGANIGRAMĂ

Organigrama Minprest a fost modificată în sensul că din şapte secţii au rămas trei. De uni ne despărţim la următoarea organigramă. De exemplu, secţiile Motru, Mehedinţi şi Jilţ au fost comasate rezultând Secţia de Vest.

PREAVIZ

Directorul Gabriel Giorgi a mărturisit că i-a propus fostei directoare Elena Vintilescu un post „pe măsura pregătirii profesionale“. Pentru că nu a avut un post de inginer disponibil, Elenei Vintilescu i-a fost propus postul de lăcătuş mecanic. Aceeaşi funcţie i-a fost pregătită şi fostului şef de secţie de la Jilţ, Ştefan Cherciu. „Dacă nu acceptă vor intra în preaviz“, a declarat Giorgi.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: