Salvamontiştii simulează o operaţiune de salvare pentru avizarea telescaunului

Un număr de 15 salvamontiști din Gorj vor participa la un curs ce îi va pregăti să acționeze în cazul în care un turist va rămâne blocat în telescaunul din stațiunea montană Rânca. În fapt, această simulare este ultima condiție pentru ca telescaunul să primească autorizația de funcţionare, spune directorul Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu. Administratorul societății ce are în subordine telescaunul spune că de sărbători acesta va fi pus sigur în funcțiune.

Potrivit conducerii Salvamont, până pe data de 10 decembrie, se așteaptă la Rânca o ultimă comisie de la Craiova care va face o verificare finală a telescaunului urmând să fie pus în funcțiune imediat ce iarna își va intra pe deplin în drepturi. ”Echipajul se pregătește pentru salvarea din telescaun urmând ca să efectueze un exercițiu de salvare, condiție obligatorie pentru autorizarea instalației”, a declarat Sabin Cornoiu. Cert este că potrivit estimărilor meteo, iarna va veni destul de târziu în județul nostru, undeva în luna ianuarie.  ”Avem estimări că vom avea zăpadă târzie la Rânca, după 15 ianuarie spun meteorologii. Dar telescaunul va funcționa cu siguranță de sărbători dacă nu chiar și mai devreme”, a declarat Dan Ghițu, administratorul SC Vârful Păpușa SA.

ANGAJAȚI

Societatea ce va administra telescaunul din Rânca va avea sediul social la Cabana Bradu şi va avea un număr de opt angajaţi. ”Societatea are opt angajaţi din Novaci şi comunele limitrofe Crasna şi Baia de Fier. În ceea ce priveşte tariful perceput la telescaun nu am făcut încă un calcul economic dar se va ţine cont şi de salariile angajaţilor şi de consumul de energie electrică care vreau să vă spun că e foarte mare, 150 Kw/h. Cu toate astea să nu credeţi că este insuportabil”, a adăugat Dan Ghiţu.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: