Şase centre amenajate pentru sacrificarea mieilor

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj (DSVA) va autoriza, începând de joi, şase centre de sacrificare a mieilor pentru Paşte. Primăriile de care aparţin aceste centre au primit notificări în vederea asigurării condiţiilor minimale. „La nivelul judeţului Gorj vor fi autorizate, în această săptămână, patru centre de sacrificare a mieilor, câte unul în Târgu Jiu, Rovinari, Novaci şi Motru. La acestea se adaugă şi cele două abatoare de la Dăneşti şi Drăguţeşti care vor primi derogare de sacrificare a mieilor pe linie de porcine. Majoritatea primăriilor îndeplinesc condiţii pentru desfăşurarea acestei activităţi, mai puţin Motru care nu dispune de asomator. Sperăm ca până la sfârşitul acestei săptămâni să-şi procure un asomator”, a declarat Ion Iliuţă, directorul DSVA Gorj. Începând de săptămâna viitoare, inspectorii sanitari veterinari vor avea program prelungit de lucru. „Pentru a putea fi asigurată expertiza sanitar-veterinară, zi-lumină, am suplimentat numărul medicilor şi asistenţilor veterinari. La Târgu Jiu, permanenţa va fi asigurată de o echipă formată din şase angajaţi, la Rovinari şi Novaci va fi o echipă din 3 persoane, iar la Motru o echipă formată din două persoane”, a mai precizat Ion Iliuţă. Anul trecut au fost sacrificaţi aproximativ 15 000 de miei pentru consumul familial şi 4000 de miei prin abatoare. “Ne aşteptăm ca în acest an numărul mieilor sacrificaţi să fie mai mic ca anul trecut dat fiind faptul că sunt foarte mici, iar mulţi crescători îşi vând ovinele la Arad sau Timişoara. În târgurile săptămânale organizate în Gorj, sâmbătă, duminică şi luni nu au fost scoase la vânzare ovine”, a menţionat directorul DSVA Gorj.

Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: