Săvoiu, reconfirmat şef la Marea Lojă Naţională Unită

Gorjeanul Constantin Bartolomeu Săvoiu rămâne şef peste Marea Lojă Naţională Unită din România. Acesta a fost reconfirmat în unanimitate în funcţia de Mare Maestru de circa 200 de delegaţi care au participat la sfârşitul săptămânii trecute la o întâlnire la Bucureşti. Reconfirmarea lui Săvoiu s-a produs cu puţin timp înainte ca la o instanţă din capitală să înceapă un proces între Marea Lojă condusă de acesta şi un grup format din câteva persoane care au condus organizaţia până în primăvara anului trecut. Masonii i-au îndepărtat atunci din fruntea lor pe foştii şefi şi l-au ales interimar pe Săvoiu, Marea Lojă cerând acum instanţelor de judecată să confirme excluderea celor în cauză. Cei excluşi sunt acuzaţi că au deturnat mişcarea masonică pentru a-şi rezolva diferite interese personale.

Constantin Bartolomeu Săvoiu este implicat în mişcarea masonică de peste trei decenii, el activând la început în Franţa. Între timp, gorjeanul a dobândit titlul de Mare Maestru, dar şi pe cel de general în retragere din armata română şi pe cel de Arhonte Deputat în Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. În primăvara anului trecut, Săvoiu s-a implicat în campania electorală a PDL Gorj, fiind membru al filialei. Întâmplător sau nu, democrat-liberalii gorjeni îl au în mijlocul lor din toamna anului trecut şi pe Corneliu Vişoianu, şeful unei alte grupări masonice din România, acesta candidând pentru un post de deputat la alegerile parlamentare. În colegiul în care a candidat Vişoianu a fost înscris în cursa electorală a liberalilor şi Ion Pîrgaru, fost deputat PDSR, dar şi membru al unei alte ramuri a mişcării masonice.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: