Scandaluri şi capete sparte în week-end-ul trecut

Sfârşitul de săptămână a fost unul plin de scandaluri în cârciumile din judeţ, dovadă că odată cu încălzirea vremii tinerii încep să plece din nou de acasă şi să îşi „petreacă” timpul liber aşa cum ştiu ei mai bine, trăgând la măsea şi apoi capete în gură celor cu care nu se mai înţeleg. Două dintre scandalurile la care poliţiştii au fost solicitaţi să le aplaneze au avut loc la Vladimir şi Târgu Jiu. În prima localitate, un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital cu răni grave la cap după ce un „prieten de pahar” i-a spart în cap chiar paharul cu pricina. Oamenii legii spun că îl cunosc pe posibilul agresor, un individ de 25 de ani din aceiaşi comună, care este acum acuzat de lovire sau alte violenţe.

                Sâmbătă noaptea şi poliţiştii din municipiu au fost anunţaţi că în zona podului de peste râului Jiu, dinspre Turcineşti, pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, se află două persoane, evident, cu răni în zona capului. Una dintre victime, un bărbat de 44 de ani, este din Turcineşti, în timp ce cealaltă persoană, de 28 de ani, este din municipiu, ambii ajungând la UPU Târgu Jiu cu ambulanţele. „Urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii i-au depistat în zonă pe principalii suspecţi ai agresiunilor, B.C.M. şi K.A., ambii de 26 ani, din oraşul Lupeni, judeţul Hunedoara, care locuiesc fără forme legale în comuna Turcinesti, judeţul Gorj. Suspecţii au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu pentru audieri. În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând ca în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale ce vor fi acordate victimelor şi rezultatul primelor acte premergătoare să fie stabilită şi încadrarea juridică a faptelor”, menţionează IPJ Gorj într-un comunicat de presă.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: