Schimbare de viceprimar în şase localităţi

Conducerile PDL şi PNL din Gorj au stabilit primele schimbări de viceprimari din judeţ. Potrivit copreşedintelui Alianţei Creştin Liberale (ACL), Dan Vîlceanu, la şedinţa ce a avut loc joi, a stabilit împreună cu Dian Popescu schimbarea viceprimarilor PSD din şase localităţi. Este vorba despre Vladimir, Turburea, Mătăsari, Dragoteşti, Bîlteni şi Glogova. „Am vorbit cu colegii noştri despre schimbarea majorităţii în mai multe comune şi oraşe însă deocamdată vom depune proiecte pentru câteva comune“, a confirmat Dan Vîlceanu. Acesta a mai spus că la şedinţă membrii au fost înştiinţaţi că trebuie să strângă 40.000 de semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis. În Târgu Jiu vor fi amplasate şapte puncte de strângere se semnături pentru candidatul ACL. Vîlceanu a mai spus că nu a fost abordat subiectul referitor la Virgil Drăguşin. „Deocamdată Virgil Drăguşin nu este angajat la Prefectură. Nu avem despre ce să vorbim. Dacă va alege Prefectura, vom vorbi atunci“, a declarat acesta. Vîlceanu a declarat în urmă cu o săptămână că nu poate avea la şedinţă pe cineva care face parte din Corpul de Control al prefectului şi că Drăguşin trebuie să aleagă. (M.B.) 

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: