Am mai discutat aici despre stânga vs. dreapta, aşa cum sunt ele percepute în România, cel puţin. E doar teorie. În practică, în România nu există stânga, ci doar o dreaptă sălbatică, de un egoism care i-ar băga în sperieţi şi pe cei mai veroşi şi ambiţioşi capitalişti. Din toată cursa asta de îmbogăţire, însă, ”ni se arată” ceva: când sunt la putere guvernele „de dreapta” (PNL, PDL, UDMR etc.) se fură mai dezorganizat, fiecare pe cont propriu, mai pe ascuns, mai cu manta, mai fiecare cu a mă-sii, mai neprofesionist. Nişte imbecili care îşi pun unii altora beţe în roate, ba se mai şi toarnă într-o veselie, de-ajung să înfunde puşcăriile pentru nimicuri. Când vine PSD-ul, însă, e o famiglie. Scrisă aşa, cu G. E tăcere, e omerta, e discreţie şi, nu în ultimul rând, e o prietenie cât de sinceră poate fi, în condiţiile date. Ca prietenia dintre Sebi şi Victor. Prietenie de aia cu vizite, ieşit la masă, mers la baschet şi la curve, băute şi tot tacâmul. Vorba lui Becali ăla mare: ”Asta înseamnă să fii mafiot!”.

Să fii mafiot înseamnă să faci ca Sebi Ghiţă: profit personal de câteva sute de milioane de euro în 8 ani, exclusiv din contracte cu statul. Şi nu doar din contractele tale. Să fii mafiot înseamnă ceva mai mult: să ai puterea să decizi tu însuţi, din calitatea de membru al Mafiei, ce firmă să primească un contract baban, iar comisionul de 10% să vină cumva firesc, fără măcar să-l ceri. Pentru că lumea ştie că tu eşti mafiotul, pentru că nu-şi imaginează nimeni că primeşte ceva gratis. Nu m-ar mira ca, în cercurile de firme de IT, acel 10% să poarte deja supranumele ”comisionul Ghiţă”.

54 e cifra magică. Acesta este numărul firmelor cu ajutorul cărora fura Ghiţă bani europeni pe sistemul parandărăt şi nu numai, conform DNA. Aproape toate aceste firme care făceau sute de meleoane de euroi îşi aveau sediul în acelaşi apartament de 32 de metri pătraţi din Ploieşti. Ce vă spuneam mai sus? Dacă tot te apuci de furat, măcar asigură-te că o faci bine; cu eficienţă maximă. Pentru că asta înseamnă să fii mafiot.

De altfel, Ghiţă chiar este, îmi imaginez, foarte bun pe domeniul său. Un IT-ist strălucit, presupun. Şi asta se vede şi din modul în care fura. Ca să înţelegeţi dimensiunile personajului, Sebi Ghiţă e la furat cam cum era Gică Hagi la fotbal: argint-viu, nu poţi să-i iei banul cum nu puteai să-i iei lui Dobrin mingea. Dar, ca şi Hagi, Ghiţă ar fi un nimeni fără o echipă. Toţi băieţii ăia muncitori din Generaţia de Aur, vi-i amintiţi? Dan Petrescu şi Selymeş arau benzile, Dorinel Munteanu fugea ca descreieratul dintr-un careu într-altul, Popescu, Lupescu şi Prodan făceau munca de jos, iar Ilie-Meserie era pe teren doar ca să i-o dea lu’ şefu’. Ei, aşa şi Ghiţă. E meseriaş, dar a ajuns unde este datorită mafiei. Felicitări!