Se ieftinesc medicamentele

Prețul la medicamente scade cu 20% de la 1 iulie. Ministerul Sănătății a anunțat această ieftinire, însă la nivelul farmaciilor gorjene nu a ajuns niciun document oficial. Farmaciștii au precizat vineri că există un ordin al ministrului în acest sens cu 1iulie și că ieftinirea se va aplica atât la medicamentele românești, cât și la cele de import. ”Știm că există o listă cu noile prețuri pe site-ul Ministerului Sănătății și că prețurile vor fi valabile cu data de 1 iulie, dar nouă oficial nu ne-a ajuns nimic. Noi vom primi medicamentele mai ieftine de la furnizori și vor ajunge tot ieftine la cumpărători”, a spus Valentin Nănescu, președintele Colegiului Farmaciștilor din Gorj. Acesta a ținut să precizeze că ieftinirea va avea însă și un efect negativ pe piața de medicamente. ”Cu această ieftinire riscăm să dispară de pe piață medicamentele românești care oricum erau mai ieftine. Producătorii ar putea dispune retragerea lor de pe piață pentru că nu-și mai acoperă costul de producție”, a spus Nănescu.

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, anunța cu câteva zile în urmă că România va avea cel mai mic preț la medicamente din Europa.  Multe dintre medicamentele ieftine, care ar putea dispărea, costă în prezent până în 6 lei şi sunt folosite pentru tratarea afecţiunilor cardiovasculare, digestive şi reumatologice, spune președintele Colegiului Farmaciștilor din Gorj.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: