Şedinţă comună a primarilor şi viceprimarilor de dreapta

Prima şedinţă comună a PNL şi PDL Gorj a avut loc ieri, la sediul democrat-liberalilor. Preşedintele PDL Gorj, Dan Vâlceanu, a spus că astăzi are loc deja o a doua întâlnire, la care vor participa primarii, viceprimarii şi şefii de colegii ai celor două partide. „Avem un calendar al fuziunii, ne înţelegem foarte bine şi avem un obiectiv comun, acela de a da preşedintele”, a spus Vâlceanu.

Reporter: Cum a decurs prima şedinţă comună a celor două partide?

Dan Vâlceanu: Foarte bine! A fost o atmosferă bună, am prezentat calendarul fuziunii celor două birouri permanente, ale PNL şi PDL, şi am stabilit deja un plan de acţiuni.

Reporter: În ce constă acest plan?

Dan Vâlceanu: O primă acţiune este chiar vineri, am convocat pentru ora 16.00 o şedinţă cu primarii, viceprimarii şi coordonatorii de pe colegii. Vom face o informare a acestora, dar vom analiza şi posibilităţile de a face majorităţi în localităţile unde PNL şi PDL au un număr suficient de consilieri.

Reporter: Cum vor fi conduse organizaţiile la nivel local?

Dan Vâlceanu: Peste tot vom avea în primă fază co-preşedinţi. Coordonatorii pe colegii, atât cei de la PDL, cât şi de la PNL, vor avea sarcină să evalueze organizaţiile din fiecare organizaţie în parte. Până în congresul de fuziune vom avea întâlniri comune şi cu toţi aleşii locali.

Reporter: Ce mai aveţi de făcut până la congres?

Dan Vâlceanu: La 1 august va demara procesul de strângere de semnături pentru preşedinţia României. Până atunci trebuie ca partidele să facă propuneri, va fi făcut un sondaj de opinie. Candidatul va fi lansat oficial undeva în luna septembrie, după ce vom face toate analizele necesare, pentru a-l alege pe cel care are cele mai mari şanse să câştige. Tot în această vară fiecare partid va avea congres pentru a aproba fuziunea, după care va urma congresul comun.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: