Şefia secţiilor de votare la referendum, neatractivă

Târgujienii nu se dau în vânt după şefia secţiilor de votare organizate pentru referendumul de pe data de 29 iulie. Dacă la alegerile locale, peste 500 de persoane si-au manifestat intenţia de a fi preşedinţi sau vicepreşedinţi la secţiile de votare de pe raza municipiului, pentru referendum s-au înscris doar aproximativ 200 de persoane. “Până în momentul de faţă, au fost procesate circa 90 de cereri de la jurişti şi 30 de cereri de la persoanele cu studii superioare de altă specialitate decât cele juridice. Cererile depuse în ultimele două zile nu au fost încă procesate. Pentru referendum vor fi amenajate tot 55 de secţii de votare, precum la alegerile locale”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu. Pentru referendum, preşedinţii de la secţiile de votare vor fi plătiţi cu 85 de lei/zi pentru o perioadă de trei zile, spre deosebire de alegerile locale unde au fost remuneraţi tot cu aceeaşi sumă dar pentru cinci zile, banii puţini fiind principalul motiv pentru care târgujienii au renunţat la a mai participa la organizarea procesului votării. Municipalitatea încheie astăzi perioada de depunere a cererilor.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: