Serviciul de apă şi canalizare, scos la licitaţie

Primăria Alimpeşti a scos la licitaţie Serviciul public de alimentare cu apă şi canalizare al comunei. Până în momentul de faţă în cursă a intrat doar SC Alimpeşti Util SRL, societatea al cărei acţionar unic este Consiliul Local. Autorităţile speră ca firma ce va câştiga licitaţia să nu majoreze preţul apei, la ora actuală cetăţenii din comună plătind doar 1,1 lei pentru metrul cub de apă.

Serviciul public de alimentare cu apă şi canalizare al comunei Alimpeşti a fost scos la licitaţie. Termenul limită de depunere a ofertelor este 22 august. Potrivit anunţului publicat pe site-ul primăriei, nu se solicită garanţie de participare, iar durata contractului de delegare a gestiunii este de 5 ani. Până în momentul de faţă, doar SC Alimpeşti Util SRL s-a înscris la licitaţie.

Autorităţile locale spun că Serviciul de apă şi canalizare nu mai putea fi păstrat întrucât primăria nu are suficient personal pentru a-l administra. „Am scos la licitaţie Serviciul de apă şi canalizare pentru că ne obligă legea. Pentru a-l păstra trebuia să ne luăm licenţă, dar noi nu avem personal suficient. Am fi vrut să-l păstrăm, dar cu un electrician şi un sudor nu-l puteam ţine”, a declarat Elena Mosor, primăriţa de la Alimpeşti. Aceasta speră ca licitaţia să fie câştigată de societatea al cărei unic acţionar este Consiliul Local. „Criteriul de atribuire va fi preţul cel mai bun. Sperăm să rămână la societatea noastră pentru a nu creşte prea mult preţul la apă. În momentul de faţă plătim doar 1,1 lei/mc. Interesul nostru nu este creşterea preţului la apă, ci acela ca foarte multă lume să beneficieze de apă”, a menţionat Elena Mosor.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: