După aproape 10 ani de presă la Bucureşti, mi s-a cam luat. Să fim serioşi, lumea nu vrea presă în România. Dacă ar vrea, Digi 24, singura televiziune relativ decentă din peisaj, ar rupe toate audienţele, iar Antena 3 sau RTV s-ar zbate la limita subzistenţei. Despre ziare ce să mai vorbim? Măcar la televizor încă se mai uită românul, dar să citească? Ehei, nenicule, pentru aşa ceva îţi trebuie niţică dragoste de litere. Iar dacă se mai pune problema şi de citit pe hârtie, voi, cei puţini care încă o mai faceţi, vă puteţi considera nişte reprezentanţi ai unei elite sociale. Ei bine, cu elitele sociale nu-ţi poţi plăti chiria şi întreţinerea. Da, mă puteţi cita la asta.

Şi am intrat în publicitate. În publicitate lucrăm, în mare parte, tot cu români. Cu clienţi români. Cărora le cerem bani. De fapt, e exact ca în presă, hahaha. Doar că aici volumul nu e la fel de important. Teoretic, te poţi îndrepta către clienţii premium, către ăia deştepţi, către ăia cu viziune, către ăia care nu se bagă unde nu le fierbe oala şi aşa mai departe. Practic, aşa ceva nu există. Uitaţi-vă în aproape orice biznis din ţara asta şi veţi vedea că ăla care bagă banii e suficient de impostor încât să i se pară că se pricepe cam la toate ramurile acelui biznis. De asta şi arată reclamele noastre atât de prost. Pentru că nu sunt făcute de către specialişti în reclame, ci de către patronii respectivelor firme. Desigur, specialiştii în reclame se mulţumesc să încaseze banii şi, bonus, să nu fie nevoie de munca şi ideile lor, pentru că beneficiarul ştie deja ce-şi doreşte. Rezultatul e la TV.

Foarte rar se întâmplă să vezi o reclamă cu adevărat originală. Afară, deja nu prea mai vezi decât originale. Nu mă întrebaţi de ce. Ultimul spot al lui Ricky Gervais m-a dat pe spate: este la o companie destul de obscură de telefoane mobile, Optus pe numele ei. Aţi auzit de ăştia? Exact. Nici Ricky nu auzise. Aşa că spotul a decurs aşa: Gervais povesteşte cum l-au contactat unii de la o firmă de care nu auzise în viaţa lui ca să le facă o campanie, aşa că el le-a spus că va avea nevoie de ”un purcoi de bani”, iar ei au fost de acord. Apoi povesteşte că cei de la Optus l-au rugat să laude un pic produsul, adică pe ei, iar el le-a răspuns că nu poate să facă asta, pentru că n-a auzit de Optus şi nu-l prea interesează. Şi cam ăsta e spotul. Succesul, bineînţeles, a fost uriaş. Dar acum stau şi mă întreb: cum ar primi un român o discuţie sinceră despre el sau compania lui? Şi, mai ales, ce grozăvii ar conţine discuţia aia sinceră?