Sindicaliştii n-au găsit autocare pentru Bucureşti

Deplasarea câtorva sute de sindicalişti din Gorj la mitingul de azi de la Bucureşti este pusă sub semnul întrebării după ce nicio firmă nu a acceptat să le închirieze autocarele de care au nevoie.

Preşedintele filialei judeţene a CNSLR Frăţia, Valentin Popa, care este şi consilier judeţean al PSD, spune că a făcut tot ce a fost posibil pentru a face rost de câteva autocare cu care să asigure transportul colegilor săi spre capitală. Acesta afirmă că, spre deosebire de alte dăţi, acum toate încercările de a închiria autocare pentru ziua de miercuri au eşuat. „Nu era prima dată când mergeam la Bucureşti şi, evident, am apelat la cei cu care am mai făcut deplasări de acest gen. Dintr-odată toată lumea ne anunţă că nu mai poate să ne asigure transportul, iar pentru noi motivul este clar pentru că nu cred eu că au apărut, aşa, peste noapte, supersolicitări ca să nu găsim în tot judeţul câteva autocare”, afirmă Popa. Liderul sindical declară că, în această dimineaţă, în jurul orei 4.00, circa 300 de membri de sindicat se vor strânge în zona centrală a oraşului, în locul de unde de regulă sindicaliştii pleacă spre Bucureşti la astfel de acţiuni. El afirmă că lipsa unor autocare creează deja tensiune printre colegii săi, motiv pentru care le va cere acestora să rămână calmi.

„Efectiv nu ştiu cum vom pleca la Bucureşti. De luni de la ora 13.00 facem înţelegeri care pică în două ore. Eu sper ca oamenii să rămână calmi dacă nu vom reuşi să le asigurăm transportul de rigoare şi chiar o să am nişte apariţii pe televiziunile locale în cursul serii (n.r. – aseară) pentru a face un apel la calm”, menţionează Popa.

Filiala Gorj a BNS va trimite, de asemenea, azi, la Bucureşti, circa 150 de reprezentanţi, în condiţiile în care mulţi dintre membrii săi sunt mineri şi energeticieni, ale căror sindicate nu au aderat însă la acţiunile de protest. Federaţia Naţională Mine Energie, condusă de Marin Condescu, nu a participat la nici un miting, preşedintele BNS Gorj, Pompiliu Popete, apreciind că, cel mai probabil, transportul se va face cu maşinile proprii ale sindicaliştilor. „Vom avea maşinile noastre şi vreo câteva microbuze. Noi nu prea avem nevoie de autocare pentru că dacă minerii şi energeticienii nu participă atunci nici numărul nostru nu va fi prea mare şi rezolvăm mai uşor treburile acestea”, a menţionat Popete.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: