Sindicatele revin la putere! Protocol pentru biletele de odihnă, la Jilţ

Sindicatul Mine Energie Jilţ Turceni, condus de Adrian Marciuc, a semnat în data de 31 martie 2014 un protocol prin care se decide cum vor fi acordate biletele odihnă sau de tratament, dar mai ales cui vor fi date. Contactat telefonic, directorul de la Cariera Jilţ Nord, Viorel Vulpe, a confirmat protocolul, dar nu a mai vrut să dea alte detalii. Protocolul semnat între administraţie şi sindicate lasă impresia că distribuirea biletelor va fi decisă în funcţie de sindicatul la care ai adeziune. Întrebarea la care nu am primit răspuns este dacă astfel de protocoale au fost încheiate cu toate sindicatele sau doar cu unele.

Sindicatele revin la putere! La carierele din Jilţ vor primi bilete de odihnă sau tratament salariaţii înscrişi la Sindicatul Mine Energie Jilţ Turceni. Asta în condiţiile în care managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a declarat de mai multe ori că sindicatele nu vor mai avea influenţă în acordarea biletelor de vacanţă.

Intenţia sindicatelor şi a administraţiei prin semnarea acestui protocol nu poate să fie decât de a-i convinge pe mineri să rămână alături de sindicaliştii coordonaţi de Ion Ruşeţ. Biletele de odihnă şi tratament sunt acordate prin Contractil colectiv de muncă şi nici un salariat din CE Oltenia nu trebuie să fie membru de sindicat pentru a primi această facilitate, aşa cum reiese din acest protocol. „Sumele repartizate în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli (BVC) pentru achiziţia biletelor de odihnă şi tratament se vor împărţi la numărul total al salariaţilor din cadrul unităţii şi se vor înmulţi cu numărul membrilor de sindicat ai fiecărei organizaţii sindicale şi cu numărul de salariaţi nesindicalizaţi, rezultând sumele de care vor beneficia pentru achiziţia biletelor de odihnă sau tratament salariaţii aflaţi în situaţiile mai sus enunţate“, se arată în protocolul semnat de sindicalistul Adrian Marciuc şi directorul Viorel Vulpe.

De asemenea, în document sunt precizate şi criterii pentru obţinerea unui bilet. Cel mai important pare să fie criteriul enunţat mai sus, urmat de data înregistrării cererilor şi a comenzii privind achiziţia biletelor de odihnă sau tratament. Important este şi dacă salariatul nu a beneficiat de concediu în ultimi trei ani.

O interpretare a paragrafului de mai sus poate să fie următoarea: dacă un sindicat are 2000 de membri atunci el va primi un număr de bilete raportat la numărul de membri. Apoi o comisie sindicat-administraţie hotărăşte cui dă biletele, dacă respectă sau nu condiţiile de acordare. În schimb, sindicatele mici vor primi puţine bilete. De exemplu, un sindicat al lui Constantin Creţan sau al lui Corneliu Gîrjoabă, cu un număr de 30 de membri, poate să primească doar 10 bilete. 

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: