Sinistraţii au de ales: sub dărâmături sau fără apă şi curent

Cinci familii din comuna Băleşti trăiesc cu teama că vor rămâne fără un acoperiş deasupra capului. Casele în care stau au pereţii crăpaţi din cauza unor alunecări de teren ce au avut loc în zonă în urmă cu trei ani. Primăria le-a pus la dispoziţie teren pentru a-şi construi alte locuinţe dar oamenii au refuzat să se mute într-un loc unde nu există apă, gaze şi curent electric. Edilul localităţii ridică din umeri atunci când este întrebat dacă în acea zonă vor fi create condiţii minime de trai.

În vara anului 2006 un drum comunal din satul Rasova comuna Băleşti s-a surpat. Cinci case au fost afectate de acest fenomen. Primarul comunei, Aristică Paicu le-a pus la dispoziţie oamenilor parcele unde să-şi construiască alte case. Nu a avut însă bani pentru alimentarea cu apă, curent şi gaze a zonei, motiv pentru care au rămas în casele ce stau să pice.

Primarul Aristică Paicu: “E criză şi nu sunt bani”

„Din păcate apă nu au nici acolo şi nici aici. Pe 30 septembrie, dacă nu vor fi contestaţii, se va ţine licitaţia pentru alimentarea cu apă a satului Rasova însă în zona unde se construiesc casele noi nu ştiu când va fi curent electric, apă şi gaze pentru că nu avem bani, e criză şi nu sunt bani”, spune Aristică Paicu, primarul comunei Băleşti.

Au primit teren după trei ani de zile

Pentru că au primit teren departe de sat, sinistraţii s-au văzut obligaţi să rămână în vechile locuinţe deşi trăiesc cu teama că pereţii caselor s-ar putea dărâma în orice moment. “Ne e frică că o să huroaie de tot casa când o să plouă, trebuie să ne mutăm dar nu avem unde merge, eu abia acum am primit teren de la primărie dar mi-au spus vecinii care au primit mai demult că nu se poate locui acolo întrucât  nu e nici curent nici apă, de gaze nici nu poate fi vorba... Eu sunt bolnav nu pot să car apă de la kilometri distanţă şi nici să stau noaptea la lumânare” spune, Ion Mălăescu. „Nu avem curent, apă, gaze, inclusiv drumul nu este făcut, trebuie să mergem prin iarbă până la genunchi. Cum să ne mutăm acolo- Stăm aici până când o să rezolve primarul problema”, spune Maria Petrescu. Numai că primarul nu arată interes pentru supărarea oamenilor…

Lucrările de refacere a drumului comunal care s-a surpat au început abia în urmă cu o lună de zile şi au termen de finalizare 15 octombrie.  Valoarea proiectului este de 10 miliarde lei vechi, bani ce vor fi daţi de către Ministerul Mediului.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: