Situaţia Centrului Maternal, dezbătură în Consiliul Judeţean în noiembrie

Centrul Maternal, Centrul de Zi şi Serviciul de monitorizare al femeii gravide vor fi afectate de disponibilizări. Potrivit noii organigrame un număr de 5 posturi vor fi restructurate, în ciuda faptului că la nivelul complexului ar mai fi nevoie de câteva asistente medicale pentru asigurarea serviciului de permanenţă. De asemenea, întreg sistemul asistenţei sociale din judeţ va intra într-un proces de reorganizare în urma şedinţei Consiliului Judeţean de luna viitoare.

Activitatea Centrului Maternal, Centrului de Zi şi a Serviciului de monitorizare al femeii gravide va fi afectată de disponibilizări. Până la sfârşitul anului vor fi restructurate cinci posturi, deşi ar mai fi nevoie de personal. “Potrivit noii organigrame, din cele 28 de posturi vor fi propuse spre restructurare cinci. Chiar dacă în Ordonanţa Guvernului nu se stipulează un termen vom încerca să facem o reaşezare a aparatului propriu, până la sfârşitul anului. Situaţia trebuie analizată cu atenţie deoarece atunci când s-au aprobat standardele cost nu s-a luat în calcul personalul de deservire. Ba mai mult la Centrul Maternal ar mai fi nevoie de cadre medicale pentru asigurarea permanenţei”, a declarat Gheorghe Milosteanu, directorul Centrului Maternal.

Sistemul asistenţei sociale, în reorganizare

Întreg sistemul asistenţei sociale din Gorj va intra într-un proces de reorganizare. Această reorganizare va face obiectul unei hotărâri de Consiliu Judeţean ce urmează a fi dezbătută la şedinţa din luna noiembrie. “S-au constituit comisii mixte cu salariaţii şi reprezentanţii Consiliului Judeţean pentru a se analiza problemele asistenţei sociale din Gorj. Consiliul Judeţean ne-a solicitat să prezentăm modul în care vedem noi reorganizarea sistemului: dacă se pot externaliza anumite servicii şi dacă există instituţii ce pot avea personalitate juridică”, a mai precizat Gheorghe Milosteanu.

Cheltuieli materiale la limită

Cheltuielile materiale ale instituţiei au fost reduse la maxim. Pentru a se economii cât mai mari a fost contorizată apa şi înlocuit sistemul de iluminat. “Contorizarea apei a redus factura de la 25 de milioane de lei vechi/lună la 6 milioane de lei vechi/lună. De asemenea, a scăzut cu circa 40% şi factura la energie electrică datorită înlocuirii aparatelor de iluminat cu altele economice. Am făcut economie pe toate liniile, iar în unele direcţii nu se mai poate efectua nici un fel de reducere. Stăm foarte prost cu banii. Activitatea de asistenţă socială se acordă din bugetul de stat şi din veniturile Consiliului Judeţean care în ultima perioadă sunt din ce în ce mai mici,, a mai precizat directorul instituţiei.

Vizualizări: 189

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: