Soarta angajaţilor DSP Gorj, în continuare incertă

Direcţia de Sănătate Publică Gorj aşteaptă ca până la sfârşitul săptămânii viitoare să apară noua organigramă după care instituţia se va ghida în perioada următoare. Şeful instituţiei nu exclude posibilitatea ca organigrama să impună reducerea numărului de posturi de conducere. Potrivit directorului Marius Boeriu, nu ar fi pentru prima dată când s-ar întâmpla acest lucru, numărul posturilor de conducere fiind redus şi în urmă cu câţiva ani printr-o altă organigramă.

Cei peste 60 de angajaţi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj aşteaptă o nouă organigramă până la sfârşitul săptămânii viitoare. Oamenii se tem că vor rămâne fără locuri de muncă. Deşi reducerea de personal cu 4% a afectat doar trei posturi, persoanele respective fiind în prag de pensionare, la nivelul instituţiei s-a creat un adevărat scandal atunci când a fost vorba de păstrarea funcţiilor. În luna septembrie, a fost restructurat câte un post din cadrul compartimentelor: Supraveghere în Sănătate Publică, Control şi RUNOS.    „Apele s-au mai liniştit în cadrul instituţiei, după scandalul creat în urma reducerii a trei posturi. După părerea mea, acesta s-a creat din cauză că erau afectate posturi de conducere. Cu toate acestea, oamenii aşteaptă să vadă în ce fel se va reorganiza instituţia. Cred că până la sfârşitul săptămânii viitoare va fi întocmită şi prezentată o nouă organigramă standard cu atribuţiile ce vor rămâne la Ministerul Sănătăţii şi cu cele care urmează să fie transferate la Consiliul Judeţean. Încă nu ştim dacă vor fi păstrate toate locurile de muncă sau vor fi efectuate alte disponibilizări”, a declarat Marius Boeriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. 

Posturile de conducere, afectate?

Directorul Marius Boeriu nu exclude posibilitatea ca noua organigramă să impună reducerea posturilor de conducere. Acest lucru nu ar fi imposibil întrucât s-a mai întâmplat şi în urmă cu câţiva ani, atunci când s-a modificat organigrama. „Este posibil ca prin noua organigramă să dispară funcţiile de conducere pentru a se face economie la buget. Acest lucru s-a mai întâmplat şi acum câţiva ani. În anul 2009, în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj erau 5 directori: director executiv, director financiar-contabil, director adjunct sănătate publică, director control sănătate şi director medical. Printr-o organigramă au fost comasate anumite servicii şi au dispărut funcţiile de director medical şi director control sănătate. Este posibil ca după reorganizare să rămână doar un singur post de director”, a mai precizat Marius Boeriu.

PROIECT

Potrivit unui proiect întocmit de vicepremierul Liviu Dragnea, anumite servcii, direcţii şi agenţii vor fi subordonate Consiliului Judeţean şi primăriilor. Printre acestea se află: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială, Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului, Direcţia Judeţeană de Pescuit şi Acvacultură, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Palatul şi Cluburile Copiilor.   

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: