Sorin Boza s-a minunat de declarațiile secretarului de stat Dumitrașcu

Președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, a reacționat după afirmațiile lansate în presă de secretarul de stat din Ministerul Eergiei, Marius Dumitrașcu, cel care a preluat atribuțiile legate de energia pe cărbune. “Ca să-ți contrazici șeful trebuie să ai curaj. Eu am curaj, dar nu vreau să îl contrazic. A punctat niște idei, unele idei sunt bune, nu pot să contest ce a zis un demnitar al României, Doamne ferește. Dar sunt și unele, pe cuvântul meu că m-am minunat în dimineața asta, când am citit în presă”, a spus Boza joi la Tele 3.

Faptul că Dumitrașcu are printre obiectivele pe termen mediu și lung reluarea proiectului privind stocarea CO2 l-a surprins cel mai mult. “Prima și cea mai frumoasă idee pe care a lansat-o, ne-am trezit să reactivăm Getica aia”, a spus Boza. Acesta a explicat că investiția ar costa un miliard de euro pentru fiecare grup, iar CE Oltenia are 11 grupuri în funcțiune. Boza susține că prin 2011 toate proiectele de acest tip începute în Europa au înghețat, din cauza lipsei de tehnologie. “Din momentul acela, nimeni nu a mai reușit nimic”, a spus Boza. “Haideți să lăsăm Getica pentru alții care au bani. Haideți să visăm la lucruri palpabile și normale, la lucruri corecte și la lucruri cu care putem să venim în atenția partenerilor noștri”, a fost mesajul președintelui Directoratului CE Oltenia, pentru schimbarea căruia Dumitrașcu ar putea vota în scurt timp, ca membru al Consiliului de Supraveghere.

Au mai fost afirmații ale lui Marius Dumitrașcu care l-au deranjat pe Boza. “Managerul CE Oltenia a plecat cu surle și trâmbițe la Bruxelles să rezolve problema. Eu nu am văzut niciun fel de reacție de la întoarcerea dânsului”, este o astfel de afirmație făcută miercuri de Dumitrașcu. Boza susține că nu merge acolo în calitate de reprezentant al CE Oltenia, ci de vicepreședinte al Comitetului Român de Energie sau de vicepreședinte Producătorilor de Energie pe Cărbune Eurocoal. “Eu când merg acolo merg din cele două poziții și nu cer permisiunea nimănui. Nu trebuie să cer voie. Nu reprezint CEO și nu reprezint statul român”, a explicat Boza la Tele 3.

Sorin Boza a criticat și faptul că Dumitrașcu a vorbit despre noi concedieri la CE Oltenia. “Reluarea ideii de disponibilizare colectivă sau cum vrem să o numim este cea mai proastă decizie pe care o poate lua cineva astăzi”, a spus Boza. Marius Dumitrașcu, secretar de stat în Ministerul Energiei și membru în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, spusese miercuri că strategia lui este de reducere a personalului care nu este direct productiv. “Discutăm de reducerea numărului de angajați care nu au impact direct în activitatea de producție și vânzare a energiei electrice și termice și a căror activitate nu se justifică din punct de vedere economic”, a spus Dumitrașcu. Boza este de părere că numărul de salariați TESA, circa 1.600 din 13.019 nu este mare, câtă vreme societatea are puncte de lucru în mai multe județe. Șeful CE Oltenia a spus că și dacă ar concedia toți angajații, complexul abia ar plăti jumătate din certificate, iar energie ar produce cu “tata mare”. (R.S.)

Vizualizări: 4,592

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: