Soțul Niculinei Stoican vrea în libertate

Vasile Stănescu, soțul cunoscutei interprete de muzică populară Niculina Stoican, află la începutul lunii viitoare dacă prevederile din noul Cod Penal îi sunt sau nu mai favorabile în executarea pedepsei de șase ani pe care o ispășește de aproape trei săptămâni, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca el să facă şase ani de închisoare pentru niște fapte produse la începutul anilor 2000. Bărbatul a depus acum o cerere la Tribunalul Gorj prin care contestă executarea pedepsei. Cererea lui Vasile Stănescu ar urma să fie judecată pe 4 martie. Pedeapsa de şase ani a fost pronunțată într-un dosar în care cercetările au început prin 2002, cap de afiș fiind craioveanul Genică Boerică, pedeapsa în cazul lui fiind de 11 ani. Inculpații au fost judecați pentru o evaziune fiscală 13,5 milioane lei, Stănescu primind condamnări diferite pentru complicitate la evaziune fiscală, asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni și complicitate la spălarea de bani, toate pedepsele fiind comasate în cea mai mare, cea de 6 ani, care a devenit executorie la sfârșitul lunii ianuarie.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: