Spor de 50%, câștigat în instanță

Doi medici care lucrează în Gorj, la spitalul din Novaci, au câștigat în instanță sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, în cuantum de 50% din leafă.

Chirurgii Ahmed Mohamed Yahya și Marina Ciprian Vlad se judecă de anul trecut cu Spitalul Orășenesc Novaci. Tribunalul Gorj le-a respins cererea, însă au apelat sentința și au avut câștig de cauză la Craiova.

„Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţi. Obligă pârâtul la plata către reclamanţi a drepturilor salariale reprezentând spor pentru condiţii deosebit de periculoase, în cuantum de 50%, pe perioada cât desfăşoară activitate în blocul operator şi pentru care nu beneficiază de sporul de condiţii deosebite în procent de 12%, începând cu data 30.03.2018 şi până la pronunţarea prezentei decizii, la care se adaugă dobânda legală. Respinge cererea pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată. Definitivă”, se arată în sentința din 17 februarie a Curții de Apel Craiova.

Sporul este acordat chirurgilor pentru numărul de ore petrecute în sala de operații. El este aplicat la salariul de încadrare.

Vizualizări: 2,980

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: