Stângă: „M-am înţeles cu Energia pentru încă un an!”

Antrenorul naţionalei de handbal a României a ajuns ieri la un acord cu echipa de club pe care a antrenat-o în sezonul recent încheiat, Energia Pandurii. Acesta a bătut palma cu preşedintele gorjenilor, Gore Popescu, pentru a antrena încă un an la Târgu Jiu, obiectivul pentru noul sezon fiind clasarea pe podium a echipei. Pentru că bugetul clubului va fi mai mic anul acesta faţă de cât se aştepta tehnicianul, obiectivul pentru campionat este clasarea pe podium. Referitor la obiectivul din cupele europene, Stângă spune că şi-a propus să meargă cât mai sus în cupa EHF.

Vasile Stângă se află în aceste zile la Izvorani, în cantonamentul echipei naţionale, acolo unde pregăteşte meciurile de vineri şi sâmbătă ale naţionalei cu Ucraina.

Reporter: A trecut o săptămână de când se discută pe seama prelungirii contractului, veţi semna cu Energia Pandurii?

Vasile Stângă: Da, pentru un an ne-am înţeles şi voi veni din nou la Târgu Jiu. Am discutat  preşedintele Gore Popescu şi ne-am făcut un plan pentru noul sezon. Vom continua împreună la Târgu Jiu, acest lucru e sigur. Dar trebuie să aducem trei jucători de valoare. Şi să facem o echipă redutabilă pentru cupele europene, dar şi pentru campionat bineînţeles.

Rep.: Ce obiectiv veţi avea pentru noul sezon, în campionat?

V.S.: Eu îmi doresc să câştig titlul, dar având în vedere faptul că bugetul echipei s-a mai micşorat se va schimba puţin şi obiectivul. Este vorba de locurile 1-3. Dar orice ar fi eu tot la titlu mă gândesc. Ar fi o minune să putem noi câştiga titlul în condiţiile actuale, pentru că şi Constanţa s-a mai întărit, au mai adus doi jucători, un grec şi un german şi au păstrat aproape toată echipa deci vor fi la fel de puternici şi vor fi principala candidată la titlu. Iar Reşiţa la fel, se întăreşte pe zi ce trece. În fiecare zi aud că se întăresc cu alţi jucători, l-au luat pe Vujadinovic iar acum vor să-l ia pe Novanc şi pe Georgescu de la Steaua, deci investesc foarte mult. Jucătorii cântăresc şi ei ofertele şi o aleg pe cea mai bună. Eu îi înţeleg, şi pe el şi pe Georgescu, au şi ei o vârstă şi trebuie să se gândească şi la viitorul lor şi al familiei. Nu este vorba de Cian pentru că el e ofiţer şi nu poate pleca, iar Ilieş şi Pancu nu intră în calculele mele deocamdată. Iar din moment ce Novanc nu vine, normal că mă gândesc la un alt pivot, Stamate. Am discutat cu el şi aştept un răspuns. El este încântat să vină pentru că i-au picat toate ofertele din străinătate. Nu mai are altă posibilitate decât să joace aici, studiază şi el toate ofertele din România şi discutăm cu el peste o săptămână din nou.  Iar pe extremă dreapta îl avem pe Vukas care mai are un an de contract. Sigur, e neclară situaţia lui, dacă poate să joace sau nu dar ne vom edifica curând.

Rep.: Ceilalţi s-au întărit, dar Energia ce mai aduce?

V.S.: Aveam o listă dar nu e definitivată, jucătorii mai au şi alte oferte şi le analizează. Eu deja am contactat alţi jucători valoroşi şi sunt în discuţie cu ei, dar nu le pot da numele. Sunt din campionatul României. E şi un islandez extremă dreapta pe care vreau să-l văd mai întâi dar eu sunt tot timpul adeptul jucătorilor tineri şi puternici. Dar mai e timp şi vom vedea ce aducem, important este să putem să completăm lotul. Le-am dat termen cam într-o săptămână să se gândească şi să dea un răspuns clar.

Rep.: În ceea ce priveşte cupele europene, acolo unde Energia trebuie să joace din toamnă, ce obiectiv aveţi?

V.S.: Vom intra în turul doi al cupei EHF. Este a doua cupă europeană ca valoare dar depinde ce echipe o să întâlnim. Dar şi de ce jucători o să aducem. Dar eu sper să mergem cât mai sus. Sper să trecem de primul meci şi de al doilea.

Vizualizări: 83

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: