În aproape orice apariție publică în care l-am văzut, Dan Voiculescu mi-a lăsat impresia unui tip tenebros. Da, am scris corect, tenebros, nu bășinos. Dar chiar și atunci când sfincterele profesorului au cedat și acesta a eliberat o flatulență ce a răsunat în lavaliere (chiar la o emisiune de pe Antena 3 cu Ion Iliescu, dacă nu mă înșel), mie oligarhul Voiculescu mi s-a părut un individ alunecos și periculos. Și cred că nu sunt singurul cu această impresie. Pe parcurs, am realizat de unde provine misterul cu miros de hoit care îl înconjoară pe domn profesor: din faptul că nimeni nu înțelege ce vrea, cu exactitate.

În general, oamenii celebri sunt ușor de citit, obiectivele lor în viață sunt destul de evidente. Băsescu vrea putere, Tăriceanu are ambiția prostului de a-și demonstra sieși că e deștept, Codrin Ștefănescu vrea reporterițe pe care să le impresioneze cu biblioteca sa alcătuită din cărți vechi așezate pe culori, ăia mai din linia a doua vor bani, iar Adrian Năstase vrea să... Ei, nu putem spune acum ce vrea Adrian Năstase, dar îi doresc sincer ca într-o zi să se legalizeze și la noi. Cât despre Voiculescu, recunosc, nu înțeleg ce vrea. În martie 2010, colegul Alex Vărzaru de la Kamikaze făcea un reportaj foarte mișto cu Voiculescu. Spun că materialul mi s-a părut bun pentru că a fost prima dată când Voiculescu mi-a părut sincer și pe undeva vulnerabil: s-a arătat un milionar care a lăsat afacerile pe mâinile fetelor, care nu are niciodată bani cash la el și care își ocupă timpul liber fiind un bunic iubitor. Nu am îndoieli că Dan Voiculescu poate fi chiar tandru cu nepoții, în ciuda faptului că relațiile sale cu rudele primare nu sunt cunoscute drept cele mai reușite, după ce și-a turnat verișoara la securitate. Dar, în afară de a-și săruta nepoții seara la culcare, ce vrea Dan Voiculescu? Putere politică nu poate să mai dorească. Imaginea sa e țăndări, partidul de tinichea pe care l-a fondat nu a depășit 5-6% nici în perioada în care Voiculescu trecea drept un oligarh mai simpatic, iar Antena 3 se zbate și ea între lipsa aproape totală de credibilitate justificată, însă, de un public fidel și fanatic. Bani nu-i mai trebuie. Vrea libertate? Nici măcar. În ultimele sale intervenții, Voiculescu mi s-a părut aproape resemnat cu ideea că tot va petrece un timp la închisoare, mai mult sau mai puțin.

Din toate calculele pe care mi le-am făcut, am ajuns la concluzia că Dan Voiculescu vrea un singur lucru: vrea să se creadă pe el însuși când spune că este un om onest și corect. Îi știți pe mincinoșii aceia atât de picați în patima mitomaniei încât ajung să fie convinși de propriile invenții? Ei bine, spre acest statut tinde și Voiculescu Dan: speră că peste 15-20 ani, în pragul morții, poate, își va legăna strănepoții pe genunchi în fața șemineului și le va putea spune cu o figură sinceră și cu o voce convinsă: ”Dragii mei, să știți că străbunicul vostru a fost un om bun!”.