Stoina: Niciun elev nu a promovat simularea bacalaureatului

Situaţie dezastruoasă la Liceul Tehnologic din Stoina. Niciun elev de clasa a XII-a nu a promovat simularea examenului de bacalaureat, deşi conducerea liceului anunţase iniţial că un elev din zece promovase acest examen. În fapt, conducerea liceului a precizat ieri că procentul anunţat iniţial face referire la elevii care au luat peste 5 la simulare, însă pentru a promova acest examen este nevoie de minim 6 media generală. Adevărata situaţie a învăţământului din Stoina a fost sesizată de către un profesor de la unitatea respectivă.

Din cei 45 de elevi de clasa a XII-a din cadrul Liceului Tehnologic Stoina care ar fi trebuit să susţină simularea examenului de bacalaureat, nici măcar unul nu a reuşit să obţină o medie peste 6 şi să promoveze acest examen. În fapt, au fost probe la acest examen la care au absentat şi 17 elevi.

Iniţial, conducerea şcolii anunţase că un elev din zece a promovat această simulare, însă era vorba de elevii care au obţinut peste 5 la examen. Adevăratul dezastru a fost făcut public de un profesor de matematică din cadrul liceului. „Aici tot timpul au fost probleme pe care atât conducerea liceului, cât şi conducerea ISJ Gorj le ascund. La clasa a XII-a nu a fost nici măcar un elev cu medie peste 6. Au fost 45 de elevi înscrişi dintre care au absentat la cel puţin o probă 17 elevi. Asta este situaţia învăţământului din Stoina. Şi eu sunt afectat pentru că sunt profesor de matematică şi lucrez cu elevii, dar asta e realitatea, trebuie spusă. Sunt elevi care nici nu ştiu să scrie, dar să rezolve o problemă de matematică. Nu înţeleg de ce s-a dorit ascunderea acestui adevăr”, a declarat Ilarie Ionescu, profesor de matematică la Liceul Tehnologic din Stoina.

Conducerea liceului a precizat ieri că a fost o lipsă de comunicare şi că de fapt procentul de promovabilitate prezentat iniţial face referire la elevii care au obţinut peste 5. Ionela Ivancu, directorul Liceului Tehnologic Stoina, a recunoscut că promovabilitatea e zero. „La simularea din martie 2015, la clasa a XII-a, am avut 45 de înscrişi astfel, la limba română din cei 42 de elevi prezenţi, doar şase au obţinut note peste 6, la matematică au fost 37 prezenţi şi niciun elev cu notă peste 6, la biologie 27 prezenţi cu zero note peste 6. Astfel, procentul de promovabilitate este zero. Precizez faptul că elevii au putut să-şi cunoască în acest mod nivelul lor de învăţătură şi mai pot remedia situaţia până în vară”,  a declarat Ionela Ivancu, directorul Liceului Stoina. Anul trecut, la Liceul Tehnologic din Stoina au promovat bacalaureatul opt elevi din 11 prezenţi. 

Vizualizări: 210

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: