Superofertă la cărţi de identitate, de alegeri

Mii de gorjeni nu au acte de identitate, Serviciul Comunitar de Evidenţă a Populaţiei având program prelungit în această perioadă tocmai pentru a elibera actele respective pentru orice solicitant. Şeful Serviciului amintit, Doinel Popescu, declară că subordonaţii săi lucrează acum până la ora 20.00, programul de lucru fiind extins inclusiv în zilele de sâmbăta şi duminica, după caz, deşi numărul solicitanţilor este redus. Popescu crede că gorjenii care nu au acte de identitate pot să profite de "oferta" respectivă, mai ales că o carte de identitate costă doar 7 lei, iar procedurile de obţinere a ei nu sunt complicate. "Având în vedere importanţa deosebită pe care o au actele de identitate pentru cetăţeni, cât şi apropierea alegerilor, vă informăm că de săptămâna trecută şi până pe 6 decembrie, în eventualitatea unui al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, avem un program prelungit de lucru, cuprins între orele 8.00 şi 20.00, inclusiv în zilele de sâmbăta. Pe 22 noiembrie şi 6 decembrie, când se va vota, programul va fi prelungit până la orele 21.00. La acest moment avem circa 5000 de cetăţeni la nivel de judeţ care nu au acte de identitate şi îi invit să profite de acest prilej pentru a intra în această perioadă în posesia unui act de identitate", declară Popescu.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: