„Supravieţuirea!” – noul obiectiv al echipelor de handbal şi baschet

Principalii finanţatori ai clubului Energia s-au întâlnit ieri pentru a hotărî viitorul secţiilor de baschet şi handbal. Nu s-a luat însă nicio decizie majoră. Cert e că niciuna din echipe nu se va mai bate la vârful clasamentului. „Supravieţuirea” e cuvântul de ordine după ce bugetul ambelor secţii a fost drastic micşorat.

La auzul speculaţiilor că noua companie Electra îşi va retrage sprijinul de la secţia de baschet, preşedintele clubului Energia, Ion Surdu, a convocat o şedinţă de urgenţă. La ea au participat toţi finanţatorii majori ai echipei, Ion Trotea de la CE Rovinari, Florin Cârciumaru din partea Primăriei Târgu Jiu, Ion Călinoiu de la Consiliul Judeţean, Viorel David de la Artego dar şi bossul de la handbal, Gore Popescu.

S-au amânat deciziile

„Ne-am întâlnit să stabilim bugetul pe 2011. Trebuie găsite soluţii, acum că s-a redus bugetul cu 22 la sută. Trebuie ca membrii asociaţi să găsească sponsori, astfel încât cele două echipe de primă ligă să poate să funcţioneze în continuare. Urmează să ne întâlnim din nou săptămâna viitoare. Nu s-a pus niciun moment problema ca finanţatorul principal, CE Rovinari, să-şi retragă sprijinul. E vorba doar de o reducere în contextul crizei actuale”, a spus la final Ion Surdu.

Pericol de desfiinţare?

Discuţiile au fost astfel amânate pentru săptămâna viitoare, atunci când se va hotărî exact contribuţia fiecărui finanţator la bugetul pe 2011. În ciuda reducerilor drastice, Surdu e convins că nici baschetul, nici handbalul nu sunt în pericol de desfiinţare. „Rămâne de văzut dacă vreunul din finanţatori îşi va mări contribuţia. Nu se pune problema ca vreuna din echipe să se desfiinţeze. Poate că obiectivele nu mai sunt aşa de îndrăzneţe. Noi am demonstrat deja că putem ajunge, mă refer la handbal, pe un onorant loc 3 şi participare în cupele europene. Atunci când vor veni din nou vremuri mai bune, vom ataca şi locurile fruntaşe” a adăugat Surdu.

Vlaicu, supărat că nu l-au invitat !

Singurul absent major de la şedinţă a fost şeful secţiei de baschet, Marius Vlaicu. Acesta s-a arătat deranjat de faptul că a fost ignorat. „Dacă domnul preşedinte de la handbal a fost acolo, mi se părea normal să fiu invitat şi eu, e un semn de întrebare acest lucru. Dacă era o întâlnire a finanţatorilor trebuiau să fie prezenţi doar ei, dar a fost invitat şi Gore Popescu. E decizia dânşilor, nu mă simt supărat. Important pentru mine, e ca din vară să existe în continuare echipa de baschet. Eu vă asigur că nu vom retrograda dar rămâne de văzut cu ce buget vom aborda sezonul 2011 – 2012”, a spus Vlaicu la Ştirile Gorj TV.

Datori la bugetul de stat

Vlaicu e preocupat şi de datoriile clubului la bugetul de stat, datorii acumulate de-a lungul anilor. „Avem datorii, dar nu e vorba doar de secţia de baschet, ci de clubul Energia. Sunt nişte datorii care în cursul acestui an se vor plăti. Clubul trebuie să meargă mai departe şi să menţinem ambele echipe în prima ligă”, spune Vlaicu, care visează pe viitor la un buget de 400 de mii de euro anual pentru baschet, dar spune că se poate descurca şi cu 250 - 300 de mii.

Handbalul, buget dublu faţă de baschet

De la un milion de euro, bugetul celor două secţii a fost redus acum la aproximativ 800 de mii de euro. Chiar şi aşa va fi destul de greu de acoperit. Preşedintele CJ, Ion Călinoiu e convins că poate contribui cu doar 7 miliarde din cele 32 necesare pentru 2011.

SCOR

75 – 64 în favoarea Energiei a fost rezultatul amicalului susţinut de gorjeni marţi seara la Craiova în compania prim divizionarei SCM.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: