Surupăceanu insistă că PSD a mărit pensiile

Câteva mii de gorjeni beneficiază de la începutul lunii de pensia minimă de 300 de lei, deputatul Mugurel Surupăceanu ţinând să precizeze într-o conferinţă de presă că meritul este în mare parte al partidului pe care şi el îl reprezintă. Parlamentarul spune că PSD este formaţiunea politică implicată în procesul de majorare a pensiilor, declaraţia fiind una premergătoare campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din luna iunie. "Vreau să reţineţi cifra de 5064 de persoane din Gorj care beneficiază de această majorare, de această pensie minimă de 300 de lei. E o măsură corectă promovată de PSD în Guvernul României. Guvernul şi-a asumat-o, iar noi, Parlamentul, ne-am însuşit-o pentru că o considerăm o măsură binevenită", spune deputatul. Surupăceanu a făcut ieri public şi un proiect de lege pentru a modifica şi completa Codul Fiscal cu măsuri menite să ajute economia românească. Parlamentarul social-democrat propune "reducerea cu 50% a impozitului pe profitul datorat de contribuabilii care îşi desfăşoară activitatea în domeniile de activitate eligibile şi comercializează produse în România", codurile CAEN vizate de propunerea respectivă fiind 471, cel de comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu excepţia produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice, şi 472, comerţ cu amănuntul în magazine specializate a produselor alimentare, cu excepţia activităţilor de la CAEN 4725 şi 4726.
 "Comercianţii care îşi desfăşoară activitatea într-unul din aceste domenii, se aprovizionează direct cu bunuri direct de la producătorii interni şi comercializează bunurile direct la populaţie, vor beneficia de aceste fecilităţi, determinarea impozitului pe profit datorat pentru această activitate urmând a se realiza prin stabilirea ponderii veniturilor din comercializarea produselor româneşti în totalul veniturilor realizate", menţionează parlamentarul în proiectul său de act normativ.
 De asemenea, Surupăceanu mai vrea plata impozitului pe profit în cotă de 5% de către contribuabilii cu capital majoritar privat care îşi desfăşoară activitatea în agricultură, vânătoare, industrie alimentară şi fabricarea produselor textile, totul fiind menit să ajute la redresarea economiei şi la stimularea consumului intern. 
 


Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: