Suspendarea lui Cosmin Popescu, regretată de Militaru şi Ruşeţ

Cei doi parlamentari pe care PDL Gorj îi mai are în prezent în mod oficial regretă, pe tonuri diferite, demersul fostului lor coleg Cosmin Popescu de a se autosuspenda din partid.

Actualul lider interimar al organizaţiei, senatorul Ion Ruşeţ, este convins că acesta s-a grăbit şi nu a făcut o mişcare tocmai „deşteaptă”, fapt care nu îl împiedică însă să îi promită sprijin deputatului independent pentru rezolvarea problemelor pe care le are la nivel de colegiu. „Nu avem o prevedere statutară în acest sens, iar gestul său este unul de onoare. Domnul Cosmin Popescu este un om pe care îl caracterizează bunul simţ şi poate că de aia au şi profitat unii de dumnealui. Regret gestul său şi sper ca la faza finală a procesului pe care îl are să îşi poată demonstra nevinovăţia. Este un deputat performant şi în Parlament şi în colegiul din care provine şi tocmai de aceea îl voi ajuta în continuare în rezolvarea problemelor din colegiul său”, declară Ruşeţ.

Popescu era şi vicepreşedinte în Comitetul de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor, CODA din cadrul PDL Gorj rămânând fără vicepreşedinte. Ruşeţ afirmă că postul acestuia nu va fi ocupat de altcineva, mai ales că mai este o lună până la organizarea alegerilor.

Celălalt vicepreşedinte este deputatul Severus Militaru, care, de asemenea, regretă plecarea din partid a colegului său. „Este o pierdere pentru toată lumea din partid, nu doar pentru mine sau câţiva colegi. Sper să rămână în continuare alături de pedeliștii adevărați și îmi doresc și îi doresc să își demonstreze la instanţă nevinovăţia pentru a putea reveni apoi alături de noi”, declară şi deputatul Militaru.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: