Sute de poliţişti în stradă, zeci de solicitări la 112

Peste 200 de poliţişti au asigurat ordinea şi liniştea publică de Crăciun. Poliţiştii aflaţi în misiuni au intervenit la aproape 50 de solicitări ale cetăţenilor, aproape 40 dintre acestea fiind apeluri prin serviciul de urgenţă 112. Sărbătorile au fost per ansamblu unele liniştite. „Poliţiştii au constatat 7 infracţiuni, dintre care 6 de natură judiciară, 1 la regimul circulaţiei rutiere. Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat peste 72 de sancţiuni, în valoare de 25.460 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 100 de lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj. Poliţiştii au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică şi o sancţiune privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.         

De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 10 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Totodată, poliţiştii au reţinut un de permis de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. (A.A.)

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: