Sute de profesori vor gradaţii de merit

Peste 300 de profesori din judeţul Gorj şi-au depus dosarele la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean pentru obţinerea gradaţiei de merit. Bătălia mare se va da la învăţători şi educatori, unde s-au depus cele mai multe cereri pentru primirea acestor bonificaţii. Inspectorul şcolar general Justin Paralescu a declarat că încă nu s-a stabilit numărul gradaţiilor de merit pentru următorii cinci ani, dar conform metodologiei se acordă pentru 16% din posturile existente la nivelul judeţului Gorj. Cei care vor obţine un loc pe lista cu gradaţii vor încasa un bonus de 25% din salariu. Faţă de anii precedenţi, de pe lista cu bonificaţii au fost şterşi bibliotecarii, personalul de la contabilitate sau personalul de la secretariat. După depunerea dosarelor prin care fiecare profesor prezintă fișa de autoevaluare a activităţii, urmează verificarea la nivelul Inspectoratului Şcolar, care se va realiza până pe 20 aprilie. Lista cu punctajele obţinute va fi aprobată în intervalul 8-11 mai, iar pe 14 mai se va afişa lista cu punctajele preliminarii. Listele finale, după depunerea contestaţiilor, vor fi trimise pe 26 mai către Ministeru Educaţiei. La verificarea dosarelor vor participa inclusiv liderii de sindicat, care pot contribui şi la modificarea punctajelor. Anul trecut s-au înscris pentru a primi acest premiu 300 de cadre didactice, însă doar 160 au beneficiat de un spor la salariu. 

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: