Teodor Dădălău trăieşte pentru fotografie

Trăieşte numai pentru fotografie, mai ales că se ghidează după ideea că sursa de inspiraţie o găseşti oriunde. Lucrările sale se găsesc în colecţii particulare, muzee şi galerii din ţările în care a organizat expoziţii, iar multe dintre ele au fost premiate la Saloane Internaţionale. Teodor Dădălău consideră că pentru a face fotografie contează în primul rând mâna de lucru, în al doilea rând obiectivul şi în al treilea rând aparatul.

S-a îndrăgostit de jocul cu lumina şi culoarea încă din clasa a IV-a, când tatăl său, pe vremea aceea director de cămin cultural la Mătăsari, i-a cumpărat un aparat de fotografiat marca Lubitel. Au urmat o serie de expoziţii personale în timpul liceului şi facultăţii, în care a luat contactul cu publicul. La insistenţele sale la Căminul Cultural din Mătăsari s-a înfiinţat un Fotoclub. „Era un mic laborator, care pe vremea aceea era un pas important şi în care lucra numai noaptea.  Am făcut destule expoziţii cât am fost student la Galaţi, din două în două săptămâni”, spune Teodor Dădălău. În fotografie acesta a fost întotdeauna atras de chipurile bătrânilor, brăzdate de trecerea anilor. „Îmi plac portretele. La fel şi peisajele cu case vechi. Fiecare faţă a unui bătrân e o carte de istorie. Poţi să găseşti în ridurile ce brăzdează feţele bătrânilor o trecere în revistă a anilor prin care a trecut personajul. De asemenea, privirea bătrânilor spune mult mai mult decât a unei persoane la o vârstă medie, dar se poate face o comparaţie între privirea copiilor şi a bătrânilor, întotdeauna găsindu-se elemente comune. Atât la copii, cât şi la bătrâni, privirea lor parcă cere ajutor”, spune Teodor Dădălău.

Pentru o lucrare în care era surprins un bătrân în spatele unei cruci din cimitirul de la Hobiţa artistul a primit premiul pentru portret la Salonul Internaţional de Fotografie din Madrid. „M-a impresionat mai mult nu în momentul în care l-am fotografiat, ci după ce am văzut imaginea pe care am realizat-o. Sunt imagini pe care nu le poţi uita niciodată. Însă cea mai importantă distincţie este considerată medalia de aur a Asociaţiei Fotografilor Români pentru fotografie.

Fotografia-document, în prim plan

În ultimul timp Teodor Dădălău, ce ocupă şi funcţia de referent artistic foto-film la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, s-a ocupat de fotografia-document, care peste timp oferă imaginea unui loc pierdut. „Am încercat să dau la o parte fotografia artistică şi să las fotografia care intră în arhivă. Acesta este şi motivul pentru care mi-au ieşit din cap ifosele de artist”, mai afirmă fotograful. Pentru anul viitor acesta se pregăteşte pentru o expoziţie de amploare intitulată „Acasă la Brâncuşi”, ce va fi organizată la Sala Brâncuşi de la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuşi” din Chişinău.

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: