Trei primari trec la USL. Vezi care!

Primarul din Dragotești, Vili Pasăre, a anunțat ieri că va candida din partea USL, atât el cât și ceilalți colegi de la PNG, primarii Marian Tătaru și Romulus Bâldea. În replică, Marius Vlaicu spune că Pasăre nu are cuvânt.

Primarul Pasăre a spus ieri la Radio Infinit că săptămâna aceasta va fi prezent într-o conferință de presă a USL unde își va anunța candidatura. Pasăre a menționat că sută la sută va candida din partea alianței. Alături de el vin și primarii din Ionești și Telești, Marian Tătaru și Romulus Bîldea. „Sută la sută vom fi candidații USL. După discuția avută cu colegii mei o să ne anunțăm candidaturile într-o conferință. Atât eu cât și ceilalți colegi, primarul din Ionești și primarul Telești. Știm că USL stă bine în Gorj”, a declarat primarul din Dragotești.

Interesant este că Vili Pasăre a participat la multe ședințe ale UNPR și era dat ca și candidat din partea progresiștilor. Mai mult, primarul a avut ieșiri publice pro UNPR.

Ieri, prim-vicepreședintele Marius Vlaicu i-a arătat obrazul lui Pasăre. “Decizia le aparține. Regret că nu au rămas în echipa UNPR. Electoratul va decide dacă-i va alege plecând de la declarația de acum șase luni când Vili Pasăre a spus că va candida din partea UNPR la alegerile din 10 iunie”, spune Marius Vlaicu. „Credeam că Vili Pasăre are cuvânt”, încheie Vlaicu. 

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: