UATAA a suplimentat consumul de păcură din cauza gerului

Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apa (UATAA) Motru a funcționat la parametri normali în tot acest sezon de îngheț, însă cu mari eforturi din partea administrației. Conducerea unității a menționat că, pentru a asigura aceeași temperatură beneficiarilor, a trebuit să mărească consumul de păcură cu aproape 30%.  În ciuda eforturilor, unitatea nu a reușit nici până în prezent să recupereze din datoriile de la cetățeni. A trecut însă la executarea silită a marilor datornici.

Eugen Corcoață, directorul UATAA Motru, a precizat că în ciuda temperaturilor extreme de afară, uzina a funcționat la parametrii normali, instalația mergând fără să apară vreo defecțiune. A fost însă nevoie de mai mult combustibil pentru a le asigura motrenilor același confort termic ca în zilele obișnuite. Consumul de păcură aproape că s-a dublat. ”Avem provizii de păcură suficiente chiar dacă a crescut consumul, aproape că s-a dublat. În ciuda gerului de afară am putut asigura parametrii normali astfel încât oamenii să primească căldură la calorifere. În tot acest interval geros am consumat 30 de tone suplimentar față de o perioadă normală de iarnă”, a declarat Eugen Corcoață, directorul UATAA Motru.

Executări silite

Oamenii au avut căldură însă au rămas cu aceleași datorii de sute de lei către unitate. Eugen Corcoață a precizat că lupta pentru recuperarea banilor se dovedește în continuare una asiduă. Va trece însă la executarea silită a marilor datornici. ”Lucrăm cu sprijinul asociațiilor de proprietari la executarea silită a marilor datornici. Până acum avem vreo 40 de executări dar tot mai apar. În principiu, mergem pe cei care au peste 3.400 de lei datorie către UATAA dar vreau să vă spun că sunt unii care au peste 100 de milioane, care nu au mai plătit de ani de zile”, a adăugat Eugen Corcoață.

GIGACALORIE

Motrenii plătesc în prezent același preț la gigacalorie care fusese stabilit la 1 noiembrie 2011, respectiv 160 lei. Consiliul Local Motru subvenționează de la bugetul local prețul gigacaloriei la populație, agenții economici plătind mai scump către UATAA, respectiv 162,3 lei. 

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: