Un fost lider PSD, învins de nepotismul din USL

Sergiu Manolescu, candidatul PRM la primăria Glogova, venit din rândurile social-democraţilor a profitat de prezenţa la conferinţa de presă şi a făcut o serie de acuzaţii la adresa foştilor colegi. Manolescu spune că el era primul în toate sondajele, dar nepotismul l-a înfrânt.

Sergiu Manolescu a fost în PSD timp de zece ani, dar a părăsit recent funcţia de preşedinte al organizaţiei. În 2008 a mai candidat împotriva pedelistului Ion Şalapa dar a fost învins în turul 2, la câteva voturi. A sperat să fie desemnat candidatul USL, dar spune că cel care va reprezenta alianţa la Glogova este o persoană care nu are legături cu această comună, dar este rudă cu liderul PNL Motru, Ion Cojocaru. „Am ieşit pe primul loc în sondaje dar tot nu am putut candida din partea alianţei. Tot am aşteptat, am zis că o să candidez dar nu am reuşit pentru că nepotismul a intervenit la Glogova. Candidează cineva care a locuit şi locuieşte în Motru şi a făcut acum şase luni buletin de Glogova, are socrul din Glogova, nu a avut vreo legătură cu Glogova şi candidează din partea alianţei. Dumnealui este neam cu preşedintele PNL pe Motru dar nu are nici o şansă să câştige la Glogova“, a spus acesta despre adversarul său Cristian Nicolcioiu. Acesta a povestit şi cum au fost trucate sondajele din zonă, oamenii fiind mutaţi dintr-un sat într-altul.

ŞANSE

Acesta a declarat despre celălalt contracandidat al său, viceprimarul Gheorghe Milea, candidat la primărie din partea PP-DD, că nu va câştiga, amintind că la alegerile din 2008 a obţinut 110, iar el a luat peste 600 de voturi. De altfel, Manolescu nu-i dă şanse nici actualului primar Ion Şalapa.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: