Un gorjean s-a aruncat în fața trenului

În loc să petreacă de Mucenici și să bea cu prietenii cele 44 de pahare așa cum spune tradiția, un gorjean a decis să-și pună captă zilelor. A recurs la acest gest necugetat departe de casă, mai exact în județul Timiș, între localităţile Remetea Mare şi Recaş. Acesta s-a aruncat în fața trenului InterRegio Timişoara Nord - Drobeta Turnu Severin.

Bărbatul de 47 de ani este din Roşia de Amaradia şi era cioban la o stână din Timiş, iar sâmbătă în jurul prânzului a decis să-și pună capăt zilelor. Fără să stea prea mult pe gânduri acesta s-a aruncat în fața trenului. Din păcate mecanicul nu a putut face nimic pentru a evita impactul. Gorjeanul a decedat strivit trenul InterRegio Timișoara Nord-Drobeta Turnu Severin. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au demarat o anchetă în acest caz, pentru a vedea cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul feroviar, dar mai ales ce l-a determinat pe bărbat să recurgă la acest gest necugetat.

Anchetatorii au stabilit identitatea bărbatului, iar trupul neînsuflețit al acestuia a fost ridicat de Serviciu de Medicină Legală Timiș. "Din primele date se pare că bărbatul s-a aruncat în faţa trenului, acesta fiind văzut de mecanicul locomotivei când a pătruns pe liniile de tren. Victima avea 47 de ani şi era dintr-o localitate din Gorj",  se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Timiş

Potrivit autorităţilor, circulaţia pe calea ferată a fost întreruptă circa 45 de minute în urma tragediei.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: