Un handbalist de la Energia, în lotul Naţionalei

Interul Energiei, Florin Acatrinei, este din nou în circuitul echipei naţionale. Handbalistul face parte din lotul cu care antrenorul naţionalei, Aihan Omer, va aborda partidele amicale cu Portugalia. Chiar dacă Energia traversează o perioadă critică în campionat, Acatrinei a evoluat foarte bine, fiind principalul marcator al grupării gorjene. Interul Energiei, cu peste 80 de goluri marcate în acest tur de campionat, l-a determinat pe selecţionerul Aihan Omer să-l cheme la naţională. Reunirea tricolorilor este programată pe 17 decembrie, în Bucureşti. Pentru Acatrinei şi colegii lui de nţțională va urma un stagiu de pregătire care se va încheia la finalul lunii decembrie, în Portugalia, unde naţionala României va disputa trei partide amicale cu naţionala lusitană. (A.A.)

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: