Un nou bloc ANL va fi construit la Rovinari

Câteva zeci de familii din orașul Rovinari au depus solicitări la primărie pentru o locuință socială. Autoritățile locale au anunțat că în baza acestor cereri au reușit sa ia acceptul reprezentanților Agenției Naționale a Locuinței (ANL) pentru construirea în oraș a unui nou bloc destinat familiilor tinere.

Noul bloc tip ANL va fi construit pe amplasamentul fostului patinoar din orașul Rovinari, adică într-o zonă centrală. Autoritățile locale spun că de mulți ani așteaptă acest răspuns de la Agenția Națională a Locuinței. "După discuțiile cu cei de la Agenția Națională a Locuinței am primit acceptul pentru construcţia unui bloc, din temelii, pe bulevardul orașului. E vorba de un proiect care a stat în așteptare foarte mulți ani. După discuții, după ce am depus o documentație, le-am arătat cererile pe care le avem, ne-au dat acceptul să construim un bloc anul viitor pe bulevardul orașului Rovinari", a declarat Robert Filip, primarul orașului Rovinari.
Peste 50 de familii din Rovinari au depus până acum solicitări la primărie în vederea obținerii unei locuințe sociale. În orașul Rovinari mai sunt și alte două blocuri tip ANL. Beneficiarii se schimbă periodic, unii pentru că nu plătesc chiria, alții pentru că nu se mai încadrează în criteriile stabilite pentru obținerea unei locuințe de acest tip. După data de 21 decembrie, șapte apartamente de la fondul de stat vor fi atribuite de autorități noilor locatari.
Totodată, cinci blocuri din Rovinari vor fi anvelopate iar în acest sens autoritățile au semnat zilele trecute contractul cu executantul lucrărilor. Autoritățile locale spun că pentru familiile cu venituri reduse vor încerca să asigure integral partea de cofinanțare. "Este vorba de blocurile M1, R1, I1, I4 și H1. Din discuțiile pe care le-am avut cu constructorul, până în sărbători va încerca să schimbe tâmplăriile, iar când va veni căldura să înceapă să pună zăpada pe blocuri. Finanțarea am obținut-o prin Ministerul Dezvoltării. Am găsit o variantă prin care putem să-i ajutăm pe oamenii care au venituri mici. Putem să-i ajutăm și sunt foarte mulți. Printr-o hotărâre de Consiliu Local vom suporta toate aceste sume", a explicat primarul orașului Rovinari.
În principiu, 50% din investiție este suportată din fonduri guvernamentale, 30% de primărie și 20% de către locatari.

Vizualizări: 1,144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: